Summit-ul ONU: Liderii lumii au fost serviţi la masă cu RESTURI ALIMENTARE

Doi bucătari vestiţi au preparat meniuri din resturi alimentare pentru zeci de lideri din lumea întreagă veniţi la summit-ul ONU, la New York.
Sânziana Stancu
29 sept. 2015, 19:52
Summit-ul ONU: Liderii lumii au fost serviţi la masă cu RESTURI ALIMENTARE

La un prânz de lucru neoficial privind clima şi dezvoltarea de durată, din cadrul reuniunii ONU, participanţilor li s-au servit meniuri care mai de care mai ispititoare, dar care fuseseră realizate în întregime din resturi de mâncare ce urmau să fie date la gunoi.

Gazda reuniunii a fost Secretarul General al ONU, Ban Ki -Moon, iar subiectul întâlnirii, Acordul privind clima, de la Paris, ce ar urma să fie încheiat până în decembrie. Prânzul din resturi alimentare servit oficialităţilor a vrut să atragă atenţia asupra importanţei agriculturii şi hranei, în general, dar şi a risipei de hrană şi, nu în ultimul rând, asupra resurselor regenerabile.

Citeşte şi Alimente pentru energie de consumat dimineaţa şi pe parcursul zilei

Chef-ii Sam Kass şi Dan Barber care sunt proprietarii restaurantului Blue Hill, au declarat agenţiei France Presse că au alcătuit meniul pentru distinşii lor oaspeţi din resturi de mâncare, iar aceştia nu s-au supărat. Din contră, au fost foarte încântaţi de savoarea meniurilor pe care le-au consumat şi au privit gestul bucătarilor ca pe o sugestie şi chiar un impuls pentru încheierea viitorului acord de mediu.

Risipa de hrană nu înseamnă numai bani aruncaţi la gunoi, ci şi un gunoi pentru mediu, pentru că îl poluează. Nu în ultimul rând, risipa „este o ruşine când atâţia oameni suferă de foame”, a mai spus Secretarul General al ONU.

DailyBusiness
Revoltă la ANL: Angajații acuză sabotaj guvernamental și cer stoparea reorganizării care lasă zeci de oameni pe drumuri!
Spynews
Adrian Minune a recunoscut că a înșelat-o pe Cati Simionescu! Cum a reacționat soția manelistului, după ce a aflat totul: ”Am 200 de gagici, nu una”
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Parcul din România care se va transforma de Paște 2025. Sunt așteptați turiști din toate colțurile țării pentru a vedea carnavalul
Capital.ro
S-a dat ordin de la UE. Devine obligatoriu în România! Termen până pe 14 aprilie 2025
Playtech.ro
Scărlătescu a răbufnit după declaraţia Doinei Teodoru despre despărţire! Nu s-a putut abţine şi...
DailyBusiness
Ce pensie vei avea după 40 de ani de muncă? Cum se calculează și ce influențează suma finală
Adevarul
Fost consilier al președintelui Zelenski: „România trebuie să construiască un bloc est-european ce poate rezista valurilor care vin”
wowbiz.ro
Pericol la Cernobîl: România, în zona de risc?! Sarcofagul care izolează materialul radioactiv, grav avariat în urma unui atac cu dronă
Spynews
Două zodii vor fi cerute în căsătorie până la finalul aprilie! Nativii vor avea parte de surprize uimitoare
Spynews
Tzancă Uraganu recunoaște idila cu Laura Vass, după ce paparazzii Spynews.ro i-au surprins împreună: „Mai pici în ispită”. Cum a reacționat Alina Marymar
Evz.ro
Aberația din legea RCA. Ce pățești când îți cumperi mașină
Ego.ro
Mihaela Tatu, de nerecunoscut! Cum arăta vedeta la 37 de ani... FOTO
Prosport.ro
FOTO. Cum arată arbitra la care s-au dat fotbaliștii pe teren: „Unii mi-au scris pe Instagram”
kanald.ro
Peste 20 de persoane au murit în urma unui incendiu la un azil de bătrâni, în China
Cancan.ro
Dalida din Las Fierbinți a băut până nu a mai știut de ea. Și Scărlătescu s-a făcut PRAF
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
România a pierdut o legendă. A fost unul dintre cei mai iubiți români. Nu-l vom uita niciodată
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. O femeie e motivul pentru care fiii lui David Beckham nu-şi mai vorbesc
stirilekanald.ro
O tânără de 17 ani s-a trezit cu boala "plămânilor popcorn" după ce a vapat în secret. Avertismentul disperat al mamei sale: "Este o afecțiune mortală și incurabilă"
Un nou proces pentru reluarea turului doi al alegerilor prezidențiale a ajuns pe masa ICCJ. Prima decizie a judecătorilor
MediaFlux
Alerte meteo ANM cod galben și cod portocaliu în toată țara. Vreme deosebit de rece, vânt, brumă şi îngheţ la sol
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Furtul de lemne! Metoda cea mai utilizată, potrivit unui activist de mediu