Circa patruzeci de conducători africani, aflaţi sub şocul dispariţiei eroului luptei împotriva apartheidului, erau aşteptaţi la Elysee pentru acest summit de două zile ce vizează să încurajeze Africa să-şi asigure securitatea într-un moment în care Franţa intervine militar în Republica Centrafricană, scrie Agerpres.
La mai puţin de un an de la intervenţia din Mali, Francois Hollande a anunţat joi seară, la câteva ore după ce a obţinut undă verde din partea ONU, lansarea ‘imediată’ a acestei operaţiuni. Botezată ‘Sangaris’, ea va presupune detaşarea a 1.200 de soldaţi în total de către fosta putere colonială în Republica Centrafricană.
Summitul de la Elysee, ce se va încheia sâmbătă după-amiază cu o conferinţă de presă, va fi urmat imediat de un mini-summit consacrat situaţiei din Republica Centrafricană.
Vineri dimineaţă, drapelele ancorate pe palatul prezidenţial au fost coborâte în bernă în semn de doliu după dispariţia lui Nelson Mandela. Omagiul adus de Francois Hollande fostului preşedinte sud-african în faţa adunării reprezentanţilor a 53 de ţări invitaţi la summit va fi urmat de cel exprimat de şefa diplomaţiei sud-africane Maite Nkoana-Mashabane. Un minut de reculegere va fi ţinut de toţi participanţii la ceremonie. Sesiunea de lucru de vineri este axată pe securitatea continentului african.