„Sunt puțin slăbit. Acum am ieșit de la Spitalul Militar. A trebuit să rămân acolo, sunt internat ambulatoriu. Am fost internat de azi dimineață până acum. Mi-au făcut niște teste. N-am avut în viața mea tensiunea atât de mare. Și de la asta au fost și niște bătăi ale inimii. Sunt mai multe probleme. S-au adunat. Pe sistem nervos, eu sunt și mai coleric, mă consum…
Citeşte şi Şumudică îl atacă pe Rădoi: Nu era antrenor! Salut numirea lui Reghecampf la Steaua
De la începutul meciului, când am vrut să dau o informație în minutul 4 și am vrut să strig, am simțit că am niște tulburări. Tahicardie am înțeles că se numește. În minutul 70 n-am vrut să fac circ, să chem salvarea, am sunat un doctor pe care îl știu și am plecat încet așa spre spital. Ieri (n. red. – marţi) mi-am dat seama că trebuie să am grijă mai mult de mine și să nu-mi mai pun inima pe tavă, să fac eu pe eroul și să ajut pe toată lumea.
Nu știu când voi reveni la echipă. După amiază mi se va pune un holter, un aparat care monitorizează bătăile inimii. Mi s-a recomandat concediu medical. Am tras de jucători în perioada asta. N-am reușit să-i fac să se concentreze pe joc, sunt preocupați de problemele lor. M-a sunat doamna Niculae, când am ajuns la spital. M-a întrebat de ce am lăsat echipa. Credea probabil că e o formă de protest a mea. I-am zis că sunt la Spitalul Militar„, a spus Marius Șumudică la Dolce Sport.
Citeşte şi Şumudică îi dă replica lui Dică: Săracul, el şi după nume e jumătate din Şumudică. E Şumu-dică
„Zilele astea m-au consumat enorm. Se rugau cu hârtiile după noi să semnăm ca să-i amânăm cu plata și să arate la UEFA, să primească banii. Numai eu știu cât m-am chinuit, eu cu Dani Coman, să-i convingem pe jucători să semneze. Și acum, când erau banii de primit nu s-a primit niciun ban. Puneți-vă în situația mea și a lui Dani Coman. De acum familia devine prioritare și fotbalul pe locul doi. Nu moare nici Astra fără Șumudică și nici Șumudică fără Astra„, a mai spus antrenorul giurgiuvenilor.
Marius Șumudică a plecat de pe banca tehnică a echipei sale în minutul 70 al meciului cu Dinamo, din sferturile Cupei României. Inițial, s-a crezut că Șumudică a fost eliminat, dar acesta i-a spus reporterului Dolce Sport de la marginea terenului că se simte rău și că se duce la Spitalul Militar.