SUNTEM PĂCĂLIŢI PE FAŢĂ! Laptele românesc din comerţ NU e tocmai… românesc

Vicepreşedintele Federaţiei Crescătorilor de Bovine din România (FCBR), Dorel Secară, atrage atenţia asupra unei probleme foarte serioase a laptelui pe care consumatorii îl cumpără din comerţ.
Alina Costache
28 oct. 2014, 13:27
SUNTEM PĂCĂLIŢI PE FAŢĂ! Laptele românesc din comerţ NU e tocmai... românesc

Lipsa etichetării şi a unei legi care să impună menţionarea ţării de origine a produselor face ca românii să fie păcăliţi şi chiar înşelaţi.

Citeşte şi Cel mai SĂNĂTOS tip de LAPTE

„Nu ştie nimeni cât lapte şi câte produse lactate se mai produc în România pentru că anumite multinaţionale aduc lapte din Olanda sau de aiurea, scriu «produs în Bucovina» pe el şi pun poza Joianei cu margareta în gură. Scriu pe el «produs în Bucovina» ca să le dea încredere consumatorilor că este mai puţin poluat. În Olanda, de exemplu, se pune în jur de o tonă de îngrăşăminte chimice la hectar, iar la noi se pun de 10 ori mai puţine. Şi atunci, efectiv, cumpărătorul român este înşelat. Nu vrea nimeni să intervină, am vorbit şi cu cei din Ministerul Agriculturii, şi cu cei de la Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, de la Autoritatea Naţională Sanitar-Veterinară. Sunt interese, puterea celor din industria lactatelor este mai mare decât a noastră, a fermierilor”, a declarat Dorel Secară pentru ziarulring.ro.

Vicepreşedintele FCBR susţine că o lege a etichetării este necesară şi pentru a-i obliga pe producători să menţioneze compoziţia laptelui. „Există pe piaţă lapte care are conţinut de lapte zero. Au fost descoperite şi brânzeturi fără urmă de lapte. Mai mult, atunci când se vinde lapte proaspăt rezultat din lapte reconstituit, adică din lapte praf, trebuie să fie menţionat pe etichetă, pentru că în aceste cazuri cuvântul «proaspăt» este un fals. Totodată, ar trebui să existe restricţii la produsul final, pentru că se adaugă tot felul de E-uri, care nici măcar nu se regăsesc pe eticheta produsului”, a mai spus Dorel Secară.

Citeşte şi Ce se întâmplă cu laptele înainte de a ajunge în magazine. Nu o să mai bei niciodată lapte din comerţ

DailyBusiness
Peste 223.000 de români ar vrea să muncească, dar sunt blocați!
Spynews
Mihai Leu, transportat de urgență la spital. Fostul campion e în stare critică la Terapie Intensivă. A fost adus la Spitalul Fundeni cu elicopterul
Bzi.ro
Laura Cosoi, apariție neașteptată în costum de baie! Arată senzațional la 43 de ani, după 4 nașteri
Fanatik.ro
Cât costă o vacanță în Grecia la finalul primăverii. Prețurile sunt mai mici, iar temperaturile numai bune pentru baie
Capital.ro
Taxa obligatorie pentru șoferi. Decizia care se aplică de azi, 29 aprilie, ora 23:30
Playtech.ro
Orașul din România care schimbă taxa pentru turiști. Ce sumă vor scoate din buzunar vizitatorii pentru o vacanță acolo, indiferent de durată
DailyBusiness
Șomajul atinge un minim istoric de 3,33%, impulsionat de relansarea economică europeană
Adevarul
Mihai Leu, în stare critică. Fostul mare pugilist a fost adus cu elicopterul la București
wowbiz.ro
România, fără curent în următoarele zile! Vestea vine după blackout-ul din Spania și Portugalia. Lista zonelor care nu vor avea electricitate. Ce se întâmplă, de fapt?
Spynews
Andrew Barabancea, fiul Ozanei Barabancea, a suferit infarct la 24 de ani. Care e starea de sănătate a tânărului / FOTO
Spynews
Mihai Mitoșeru, primele declarații despre noua iubită! Este prima relație oficială după divorț
Evz.ro
Întreruperi de curent în Capitală, după pana imensă din Spania
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
Românii din acest oraș sunt sfătuiți să evite apa de la robinet! Primarul a făcut anunțul
Cancan.ro
Ce a făcut angajata unui fast-food din Plaza România, după ce a aflat că Piedone face controale în zonă. Șeful ANPC a prins-o în fapt!
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Se reia turul II în România? Anunțul venit azi, 29 aprilie: Neconstituțională și abuzivă
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
Cum a arătat prima dezbatere electorală între candidați. Crin Antonescu, Nicușor Dan și Elena Lasconi, atacuri politice și replici tăioase! George Simion a părăsit sala după doar câteva minute
Schimbare de ultimă oră pentru toți pensionarii. Anunțul a venit chiar acum, se dă totul peste cap
MediaFlux
Vești proaste pentru pensionari. Ce spun ministrul Muncii și cel al Finanțelor despre creșterile de pensii și recalcularea lor
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Un nou SUV poate fi comandat în România, începând de azi. Ce preţ are faţă de Dacia Bigster