Supărat pe politicieni, CNA cere să se adreseze Parlamentului

Consiliul susţine că în ultima perioada asupra instituţiei au fost exercitate presiuni politice, în timpul dezbaterilor din jurul sancţionării postului Antena 3. Politicienii vizaţi de CNA sunt Crin Antonescu, deputatul PSD Mircea Duşa şi deputatul independent Mircia Giurgiu.
Romania TV
08 mart. 2012, 21:55
Supărat pe politicieni, CNA cere să se adreseze Parlamentului

Consiliul Naţional al Audiovizualului cere Parlamentului o audiere în cadrul comisiilor de cultură. Într-o scrisoare adresată Parlamentului, membrii CNA denunţă declaraţiile publice ale politicienilor, pe parcursul dezbaterilor pe tema sancţionării postului de televiziune Antena 3.

Apreciem că intervenţiile publice ale unor parlamentari cu privire la o situaţie aflată în plin proces de analiză de către CNA au fost de natură să influenţeze votul membrilor Consiliului„, se arată într-o scrisoare.

Consiliul enumeră şi acţiunile pe care le consideră a fi presiuni politice. Astfel, se face referire la acuzaţiile PSD potrivit cărora CNA acţionează politic, la protestul deputatului independent Mircia Giurgiu, dar şi la declaraţiile lui Crin Antonescu referitoare la Dan Grigore. Antonescu a spus despre acesta, într-o emisiune televizată, că nu are onoare.

La rândul lor, cei vizaţi de CNA se apără. Liderul deputaţilor PSD, Mircea Duşa, a spus la România TV: „Eu am contestat la CCR modul în care parlamentul a numit doi membri la CNA fără a respecta procedurile parlamentare. Că probabil are interesul ca CNA să cenzureze presa. Eu m-am referit la modul în care PDL a forţat numirea membrilor la CNA„.

De asemenea, deputatul independent Mircia Giurgiu a spus: „Eu particip la acţiuni de protest fiindcă aşa mi se pare normal, să atragem atenţia când se produc abuzuri. Sunt diverse scandări, iar în acea seară s-a scandat şi pentru Antena 3, printre „Jos Băsescu!”, alegeri comasate şi nu mai ştiu ce. Eu m-am dus acolo în semn de solidarite cu cei care sunt în stradă„.

Dan Grigore a demisionat din CNA în urma disputei cu liderul PNL Crin Antonescu.

DailyBusiness
Revoltă la ANL: Angajații acuză sabotaj guvernamental și cer stoparea reorganizării care lasă zeci de oameni pe drumuri!
Spynews
Adrian Minune a recunoscut că a înșelat-o pe Cati Simionescu! Cum a reacționat soția manelistului, după ce a aflat totul: ”Am 200 de gagici, nu una”
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Cele mai avantajate zodii în vara lui 2025. Patru nativi vor avea 3 luni pline de belșug
Capital.ro
Noi reguli pentru anvelope. Devine obligatoriu începând cu 15 Aprilie. Se dau amenzi usturătoare
Playtech.ro
De câte ori se încarcă voucherele de alimente până în 2027. Suma oferită de stat românilor cu venituri mici
DailyBusiness
Ce pensie vei avea după 40 de ani de muncă? Cum se calculează și ce influențează suma finală
Adevarul
Ce efecte produce puciul din USR. „Un partid care funcționează pe bază de interes. Elena Lasconi ar putea creşte”| ANALIZĂ
wowbiz.ro
Pericol la Cernobîl: România, în zona de risc?! Sarcofagul care izolează materialul radioactiv, grav avariat în urma unui atac cu dronă
Spynews
Două zodii vor fi cerute în căsătorie până la finalul aprilie! Nativii vor avea parte de surprize uimitoare
Spynews
Tzancă Uraganu recunoaște idila cu Laura Vass, după ce paparazzii Spynews.ro i-au surprins împreună: „Mai pici în ispită”. Cum a reacționat Alina Marymar
Evz.ro
Vreme de coșmar în România. Val de fenomene extreme
Ego.ro
Mihaela Tatu, de nerecunoscut! Cum arăta vedeta la 37 de ani... FOTO
Prosport.ro
FOTO. O femeie e motivul pentru care fiii lui David Beckham nu-şi mai vorbesc
kanald.ro
Familiile victimelor de la 2 Mai, față în față pentru prima oară cu părinții lui Vlad Pascu! Reacția părinților îndoliați: „Am simțit că îmi vine rău”
Cancan.ro
Dalida din Las Fierbinți a băut până nu a mai știut de ea. Și Scărlătescu s-a făcut PRAF
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Taxă nouă din 2026. Proprietarii de apartamente și garsoniere vor fi obligați să o plătească
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă gimnastă din lume, care a făcut o avere impresionantă, a luat decizia să se retragă. Cum va arăta viața ei
stirilekanald.ro
O tânără de 17 ani s-a trezit cu boala "plămânilor popcorn" după ce a vapat în secret. Avertismentul disperat al mamei sale: "Este o afecțiune mortală și incurabilă"
Primul sondaj care ia în considerare și votanții din diaspora. Cine ar câștiga o finală Nicușor Dan – George Simion
MediaFlux
Ce se va întâmpla în România după ce se ridică plafonarea la energia electrică și gaze! Un expert a explicat exact: Va exista un impact semnificativ în facturile finale VIDEO
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Victor Ponta și „Sistemul”: când Lupul strigă „Lupul!”