Superpolitik – o SINTEZĂ despre conducerea strategică a statului: „George Cristian Maior a scris o carte fundamentală”

Primul motiv este că introduce un concept nou în gândirea politică, în științele politice, dar și în relațiile internaționale – Superpolitica. În viziunea autorului, Superpolitica reprezintă conducerea strategică a statului.

Această conducerea strategică este bazată pe un trinom – securitate-prosperitate-justiție/legimitate.

Acești trei piloni sunt cei care fundamentează superpolitica. Dacă realpolitik și idealpolitik au avut timpurile lor de exprimare, superpolitica este conceptul care le unește și le înglobează pe ambele. Putem afirma că Superpolitica a avut în istorie nuanțe de realism și idealism politic.

”George Cristian Maior se axează foarte mult pe exemplele conducătorilor și liderilor în istorie. În  perspectiva sa personalitățile pot influența în mod decisiv comportamentul statelor. De asemenea, a observat și a subliniat că în istorie a existat o tensiune latentă între legimitate și justiție. Evoluția statelor de-a lungul istoriei a fost extrem de sinuoasă și interesantă, autorul enumeră tipurile de stat dinastic, regalist, teritorial, statul tip națiune sau mai nou statul-piață”.

Alte articole

George Maior, omagiu pentru Frank G. Wisner: „A fost unul dintre cei mai importanți diplomați ai Americii, un prieten drag și un prieten vechi al României! Am pierdut nu doar un prieten ci și o voce a rațiunii, a înțelepciunii, a viziunii și rigorii într-un timp istoric din nou tulbure pentru noi toți”

George Maior linişteşte tsunamiul transatlantic şi arată direcţia corectă în relaţia cu SUA: „Să nu ne grăbim să concluzionăm că America va favoriza o anumită parte. Nu ar trebui să ne lamentăm sau să ne emoționăm suplimentar”

Superpolitica a diferit de la un context istoric la altul

Volumul subliniază că superpolitica a diferit de la un context istoric la altul și că instrumentele acesteia aveau alte valențe. Dacă termenii de securitate și prosperitate îi putem compara cu puterea militară și bunăstarea, justiția/legimitatea a avut alte înțelesuri în istorie. Dacă în Epoca Antică ceva era legitim, în cea medievală devine un act de injustiție.

Autorul a descris admirabil această tensiune între aceste fenomene, la scara istorieI, descriind latența acestora în Capitolul 2 – Conflicte, coliziuni, rivalități și fricțiuni puternice de legimitate în mișcarea istoriei–  marile religii monteiste, liberalism versus fascismul, comunismul, socialismul și liberalismul, populismul și liberalismul, suveranism și globalism, dar și problema inteligenței artificiale.

”Cartea ne subliniază că orice acțiune în exces poate dezechilibra conducerea strategică a statului și se poate transforma în sfârșitul unui regim, stat, epocă sau chiar al unui imperiu.”

Trebuie să existe un echilibru între securitate – prosperitate – legitimitate. Aici, în opinia mea, este cheia cărții care ne descoperă cum poate un stat să fie bine coagulat și bine reprezentat, dar și durabil, pe scena istoriei. Este una dintre singularele abordări în literatura noastră de specialitate a acestui echilibru care ne relevă soluții pentru succesul conducerii strategice.

”Din acest punct de vedere, cartea devine  un manual pentru conducători dar și pentru oamenii politici.”

În capitolele care urmează, George Maior ne prezintă exemple puternice de hiperlegitimitate pe care le-a denumit anti-strategice, exemple de acțiuni absolute de legitimitate. Exemplele și acțiunile hiperjustițiar cu consecințe antistrategice de-a lungul istoriei au fost reprezentate de Pericle, Cruciade și cruciați, Templieri, Girolamo Savonarola, Carol Quintul, Filip al-II-lea, Căderea VenețieI, Robespierre, Revoluția Rusă, Revoluția Islamică, Primăvara Arabă, Che Guevara, Războaiele democrației – Vietnam, Irak și Afganistan.

Viziuni și acțiunile hiperstrategice au fost purtate de mari cuceritori, strategi, dictatori ca de exemplu Iulius Caesar, Attila, Ginghis Han, Cesare Borgia, Napoleon, Tojo, Nicolae Ceaușescu, Iosip Broz Tito.

George Maior ne relevă două exemple admirabile din istorie de dezechilibare și reechilibrare de superpolitică

George Maior ne relevă două exemple admirabile din istorie de dezechilibare și reechilibrare de superpolitică, Oliver Cromwell și Abraham Lincoln, doi lideri care în urma unor mari tulburări/conflicte  interne  au reușit să-și reclădească statele și să le conducă spre un echilibru strategic care a  menținut Anglia și Statele Unite ale Americii pe drumul dezvoltării în istorie.

Cazurile de superpolitik sunt cazurile de succes în istorie. Marii conducători au știut să păstreze echilibrul între cei trei factori și au mânuit abil instrumentele de putere ale statului și au ajutat la apariția unor formațiuni politice – cazul Moise – sau la expansiunea acestora, cazul Octavian Augustus.

Alte exempe de superpolitică în istorie prezente în carte sunt Împăratul Constantin, Mahomed, Iustinian, Carol cel Mare, Saladin (deși Saladin a reușit acest lucru din păcate nu a rezistat mult creația sa), Martin Luther, Richelieu, Wilhelm de Orania, Suleiman Magnificul, Babur și Akbar, Henric al-VIII-lea, Kangxi, Metternich, Simón Bolivar, Kemal Attatürk, David Ben Gurion, Winston Churchill, Charles de Gaulle, Jean Monnet, Dean Acheson.

În finalul cărții autorul compară elemente de superpolitică, hiperstrategie și mari viziuni de legitimitate între ruși, americani, chinezi, japonezi, arabi și turci. Un capitol extrem de relevant care oferă multe răspunsuri pentru lumea în care trăim astăzi, dar și pentru conflictele pe care le trăim în prezent.

Al doilea motiv pentru care susțin că această carte este un eveniment editorial este că este scrisă foarte bine, cursiv, linear, se citește foarte ușor și oferă o multitudine de informații relevante. Este o panoramă a istoriei la nivel global, care evidențează rolul major al Superpolitik în istoria lumii.

Ambasadorul George Cristian Maior  a scris o carte fundamentală – apărută la Grupul Editorial RAO – pentru a înțelege lumea care a fost și care va fi. Această carte îl pune la loc de frunte alături de mari gânditori contemporani în domeniul științei politice și al relațiilor internaționale.