Un băiat de 15 ani din Marea Britanie a scăpat cu viaţă după ce un bolid i-a intrat în dormitor. În toiul nopţii, copilul s-a trezit într-un nor de praf, cu o uşă de şifonier peste el. Piesa de mobilier l-a protejat însă de sutele de cărămizi care s-au desprins din zidul casei.
Maşina s-a oprit la doar un metru şi jumătate de patul băiatului. În vehicul se aflau patru persoane, dintre care una a suferit răni uşoare la cap.
Şoferul, un tânăr de 32 de ani, a fost arestat pentru că a condus sub influenţa băuturilor alcoolice. Pagubele se ridică la câteva zeci de mii de lire sterline.