Supravieţuirea miraculoasă din Pacific, demontată de experţi: De ce nu se poate pluti 13 luni în derivă

În timp ce autorităţile se ocupă de verificarea identităţii şi a poveştii lui Alvarenga, specialişti în medicină încearcă să desluşească dacă tot ceea ce a povestit bărbatul este fie un act remarcabil de supravieţuire şi tărie de caracter, fie istorisirea bizară a unui nebun. Mai jos sunt toate aspectele care i-au făcut pe experţi să se îndoiască asupra credibilităţii celor povestite, potrivit unui material Time.com, citat de Mediafax:

A mâncat broaşte ţestoase şi păsări

Din moment ce Alvarenga era pregătit să vâneze rechini, este probabil să fi avut echipament de pescuit sau care să îi permită să apuce peşti şi broaşte ţestoase. „Ar fi putut trăi cu broaşte ţestoase pentru o perioadă de timp extrem de lungă”, mai ales dacă ar fi mâncat cât mai mult din animalul întreg, spune Robert Allen, proprietar şi instructor şef la şcoala de tehnici de supravieţuire Sigma 3. Intestinele şi sângele ar fi constituit un antidot în cazul otrăvirii cu proteine sau al consumului de prea multe proteine şi prea puţine minerale şi nutrienţi de care celulele şi ţesuturile au nevoie.

Dar când Alvarenga a fost găsit, nu exista niciun echipament de pescuit la bord

Chiar dacă ar fi avut o sursă durabilă de mâncare, cum ar fi păsări şi broaşte ţestoase, nu ar fi supravieţuit atât de mult fără apă, spune Allen: „Una dintre regulile principale ale supravieţuirii este să nu mănânci nimic dacă nu ai apă în preajmă. Proteinele nu sunt la fel de digerabile precum carbohidraţii simpli şi este nevoie de aproximativ trei ori mai multă apă pentru a digera proteinele. Dacă nu avea o sursă de apă într-adevăr durabilă şi consuma proteine, s-ar fi deshidratat şi mai rău”.

A strâns apă de ploaie ca să nu se deshidrateze

Este nevoie de doar o zi ca să se moară de deshidratare în medii uscate şi calde cum ar fi deşertul, iar apele ecuatoriale unde Alvarenga a eşuat după ce a fost aruncat din cursul călătoriei sunt la fel de dure chiar şi pentru corpurile cele mai obişnuite cu apa. „Putem rezista o perioadă destul de lungă fără să mâncăm şi ne pricepem destul de bine să înmagazinăm calorii”, explică Dr. N. Stuart Harris, şeful diviziei de medicină în sălbăticie de la Spitalul general Massachusetts. „Dar când vine vorba de apă, nu suntem la fel de eficienţi. Nu puteam bea 200 de litri de apă şi să ne considerăm aranjaţi pentru tot restul lunii”.

Consumul de apă de mare e de asemenea eliminat din discuţie şi conduce la deshidratare pentru că nu putem concentra şi extrage sarea în plus, aşa cum fac păsările.

Dacă Alvarenga se afla într-o barcă de pescuit, este foarte probabil să fi avut containere în care să colecteze apă de ploaie. Este posibil să fi ascuns destul de multă încât să se bazeze pe ea – Insulele Marshall primesc între 50 şi 400 de centimetri cubi de ploaie pe an. „e o trăsătură destul de remarcabilă, în cazul în care a reuşit aşa ceva”, spune Harris în legătură cu posibilitatea ca Alvarenga să fi supravieţuit prin apa de ploaie. Acesta a spus şi că a băut propria urină, potrivit unui raport al oficialilor care l-au chestionat.

De ce nu era atrofiat?

Alvarenga a spus că şi-a petrecut ultimele zile fără să mănânce. Dar dacă în alte ocazii fusese în stare să mănânce un peşte o pasăre, o ţestoasă, el ar fi păstrat o anumită cantitate de muşchi, explică Allen. În primele câteva zile în care corpul este lipsit de mâncare, recurge mai întâi la depozitele de grăsime, iar apoi la muşchi, ca să menţină organele esenţiale – creierul şi inima – în stare de funcţionare. Dar mesele sporadice ar fi resetat corpul lui Alvarenga şi i-ar fi permis să subziste printr-o cantitate mai mică de calorii.

De asemenea, orice mânca ar fi fost în mod eficient absorbit de organism în loc să fie eliminat. „Odată ce începi să supravieţuieşti în afara pământului, corpul se foloseşte de orice în mod natural”, spune Allen, precizând că activitatea din intestine scade în general la o dată pe săptămână în aceste condiţii.

Cum a supravieţuit fără căldură şi fără soare?

Nu este clar dacă Alvarenga avea vreun fel de adăpost sau protecţie faţă de soarele ecuatorial, dar acest lucru ar fi fost esenţial ca să prevină moartea din cauza deshidratării sau leşinul din cauza căldurii excesive. În timp ce persoane diferite au niveluri diferite de toleranţă la expunerea la soare, evitarea razelor arzătoare ale soarelui ar fi fost o prioritate, în special dacă dormea în cea mai mare parte a zilei.

Cum ar fi putut să rămână sănătos mental într-o asemenea tragedie?

Potrivit lui Harris, aceasta este marea întrebare. „Oricine normal din punct de vedere psihic ar lua în considerare opţiunea la naiba cu asta şi s-ar da bătut”, spune el. De fapt, Alvarenga le-a spus autorităţilor că s-a gândit să se sinucidă după ce a murit însoţitorul său, dar a spus că speranţa l-a făcut să continue.

A arătat totuşi semne de confuzie când a fot pus să precizeze ziua exactă în care a plecat în călătorie. Nu a putut să-şi amintească nici ziua de naştere sau numele de familie al angajatorului său, pentru care se îmbarcase în călătoria de pescuit în 2012. Nu a putut nici să explice de ce nu avea niciun echipament de pescuit la bordul vasului, care era acoperit cu lipitori şi avea carapace de boraşte ţestoase, potrivit CNN.

Un alt grup de pescari din Mexic, care a naufragiat de asemenea în Oceanul Pacific pentru nouă luni în 2006, a spus că s-au bazat pe peşte, apă de ploaie şi pe credinţă ca să reziste. Dacă această poveste este verificată, atunci Alvarenga s-ar putea afla într-un grup remarcabil de supravieţuitori care au reuşit să sfideze şansele şi să supravieţuiască unor condiţii extraordinare.