Supravieţuitor al exploziei de la Petrila: „Mi-a ars 95% din carne. Am rezistat doar cu gândul la copii”

La 15 noiembrie 2008, la Mina Petrila şi-au pierdut viaţa 12 mineri, ingineri şi salvatori mineri, arşi de vii în urma a două explozii de metan care s-au succedat la câteva ore diferenţă. Şapte ani mai târziu, în seara zilei de 30 octombrie 2015, s-a produs un incendiu la Clubul “Colectiv” din Bucureşti, în care şi-au pierdut viaţa 32 de persoane şi alte 180 au fost rănite. Bodoni Şandor are acum 40 de ani şi este unul dintre supravieţuitorii exploziei de la Mina Petrila şi unul dintre minerii care au salvat viaţa altor colegi. Deşi era ars pe tot corpul, Şandor a găsit puterea ca, după prima explozie, să îşi scoată din „mina morţii” doi colegi, mai puţin răniţi decât el. Îşi aminteşte fiecare clipă din acea zi de coşmar şispune că nu va uita niciodată prin ce au trecut el şi alţi zeci de ortaci, fraţii săi, căci „eram ca o familie, mâncam şi ne distram împreună. Aşa se întâmplă când lucrezi în fundul pământului!”, spune Bodoni.

Vocea sa sună clar şi profund. Suferă şi acum, însă este recunoscător că Dumnezeu l-a salvat şi acum trăieşte şi îşi vede în fiecare zi copiii. „Pentru ei trăiesc. Dumnezeu m-a salvat, căci doctorii, deşi au făcut tot ce era omeneşte posibil să mă salveze, nu îmi mai dădeau şanse la viaţă. Domnul profesor doctor Lascăr de la Spitalul Floreasca mi-a spus că Dumnezeu a vrut ca eu să trăiesc! Am fost ars în proporţie de 95%. Am avut arsuri de gradul II şi III, am avut arse căile aeriene, alveolele, toracele, peste tot pe corp eram ars. Am ieşit din mină mai mult mort decât viu. I-am scos pe colegii mei Iordache şi Matei, erau mai noi. Ei au avut arsuri pe 85% din suprafaţa corpului. După ce am ieşit toţi trei, eu am leşinat. Am ajuns la spital la Bucureşti. (…) Două luni de zile am fost în comă. Cred că altfel nu scăpam, pentru că durerea era îngrozitoare. Eu ştiu ce înseamnă să ai tot corpul ars. Recuperarea a durat doi ani de zile”, a povestit fostul miner.

Din perioada aceea, în care nu se putea mişca, nu putea mânca singur, Şandor îşi aminteşte că uneori voia să termine cu totul: „Am avut perioade în care voiam să sar pe geam. Soţia şi fiica mea au stat cu mine. M-am operat de mai multe ori – cicatrice, urme. Pentru că am avut şi un traumatism cranian, şi acum fac tratament pentru buna funcţionare a creierului”, ne povesteşte Şandor. Despre tragedia de la clubul “Colectiv”, Şandor a auzit de la rude şi colegi. Nu a avut putere să se uite la ştiri, pentru că ştie prin ce trec victimele şi rudele lor: „Ştiu durerea, trupească şi sufletească, prin care trec. Nu am putere să mă uit. Mă gândesc cu sufletul împietrit la durerea pe care o simt părinţii cărora le-au ars copiii, părinţii care îşi văd copiii arşi pe patul de spital. După ce am ieşit din comă, am întrebat doctoriţa cum arăt. Mi-a spus că bine, dar când am putut să mă uit la mine, am văzut pielea neagră, arsă, carnea arsă, o coajă închisă la culoare peste tot. Mă curăţaseră medicii, dar la cât de ars am fost… (…) Nu pot să mă uit la televizor când sunt ştiri despre “Colectiv”. Este groaznic, căci ştiu prin ce am trecut eu. Dumnezeu cu puterea lui m-a salvat şi sper să îi ajute şi pe cei de la «Colectiv»”, spune, cu voce scăzută, Şandor Bodoni. 

Mai multe detalii, pe click.ro