Surpriză de proporţii la nunta lui George Simion. Evenimentul se anunţă a fi unul cât se poate de patriotic, iar cei doi au renunțat la dansul clasic al mirilor, la dar, precum și la lista de invitați.
George Simion, ultimele pregătiri înainte de nuntă. Ce meniu va avea la marele eveniment
La nunta liderului AUR sunt aşteptaţi cel puțin 10.000 de oameni, mai ales că masa și dansul vor fi achitate în totalitate de mire! De altfel, cei doi au decis să renunțe la clasicul dar în plic, mai ales că nunta este plătită deja, în ciuda cheltuielilor uriașe pe care un eveniment de asemenea anvergură le implică. George Simion şi Ilinca Munteanu vor avea 42 de perechi de nași, care au făcut donații substanțiale pentru organizarea evenimentului, scrie Click!.
George Simion şi Ilinca Munteanu au ales să își arate dragostea pentru popor chiar și în ziua în care doar dragostea dintre ei contează, astfel că au renunțat și la vals şi vor încinge un dans popular, pe muzică folclorică, specifică plaiurilor mioritice, iar atmosfera va fi întreținută de Taraful lui Tudorel Pană, Taraful de la Vărbilău, Ionel Tudorache și Theo Rose.