Surpriză în Antarctica. Vezi ce au descoperit cercetătorii într-un lac subglaciar antic

Celebrul lac Vostok, aflat la aproape 4 kilometri sub calotele glaciare din Antarctica ar putea găzdui forme complexe de viaţă, printre care şi peşti.
Cristina Dinu
08 iul. 2013, 19:00
Surpriză în Antarctica. Vezi ce au descoperit cercetătorii într-un lac subglaciar antic

Posibilitatea este sugerată de cercetătorii care au descoperit material genetic în gheaţa scoasă din lacul Vostok. Ei au găsit semnăturile genetice ale unor organisme precum bacteriile asociate cu moluşte marine, crustacee şi chiar peşti.

Echipa ştiinţifică atrage atenţia, însă, că acest material ar putea reprezenta o contaminare din trecut.

Experţii ştiu acum că Antarctica este traversată de o reţea complexă de râuri subterane şi multe dintre organisme, sau urmele lor, ar putea fi aduse în lacul Vostok din ocean. Lacul se află la 200 de metri sub nivelul mării, iar în unele locuri ajunge la 800 de metri adâncime. El a fost descoperit în 1956 de ruşi şi cartografiat de britanici în anii 1990. Vostok se întinde pe o suprafaţă de 15.000 de metri pătraţi.

Cercetătorii cred că lacul nu a fost deschis atmosferei timp de milioane de ani, iar de curând au reuşit să scoată mostre din apa sa.

Lacul Vostok este cel mai mare dintre cele circa 375 de lacuri subglaciare din Antarctica.

DailyBusiness
Ministrul Daniel David vrea eliminarea manualelor tradiționale și trecerea la o nouă eră a învățământului!
Spynews
Ce exerciții face Natalia Mateuț pentru a arăta impecabil! Le poți face și acasă! Prezentatoarea Viața fără filtru are rețeta unui corp de invidiat / VIDEO
Bzi.ro
Loredana Groza a exagerat, din nou, cu editarea fotografiilor! Te uiți la ea și nu o recunoști! – FOTO
Fanatik.ro
Satul din România unde se vând case cu 495.000 de euro. Are doar 383 de locuitori, se află într-o zonă spectaculoasă, aerul e curat și e multă liniște
Capital.ro
Guvernul schimbă legea banilor. Decizie pentru românii cu numerar. Cum vor plăti din 2025 cei cu bani cash
Playtech.ro
Ce schimbări aduce Anul Șarpelui de Lemn pentru fiecare zodie. Nativii pentru care anul 2025 vine cu mari provocări
DailyBusiness
Record la vânzarea de bani vechi. 37.000 de lei pentru o monedă românească. Colecționarii nu se mai uită la bani când vine vorba de pasiunea lor
Adevarul
Averea fabuloasă a directorului Romsilva care a încasat 100.000 de euro la pensionare. A fost reangajat și câștigă 9.000 de euro lunar
wowbiz.ro
BREAKING! A murit Doru Mihăilescu! Vestea a șocat pe toată lumea: „Drum lin, prieten drag”
Spynews
Tzancă Uraganu și Lambada, surprinși împreună în Dubai! Cum l-a filmat blonda pe tatăl copiilor ei | FOTO
Spynews
Andrei Stoica și soția lui, prima reacție după ce au fost eliminați de la Power Couple: „Am fi vrut să ni se întoarcă favoarea”. Mesajul celor doi
Evz.ro
Auchan, surpriză pentru bucureșteni. Un magazin cum nu a mai fost
Ego.ro
Imaginile cu Daciana Sârbu de nerecunoscut! Cum arăta înainte să îl cunoască pe Victor Ponta
Prosport.ro
FOTO. Noua iubită a lui Bellingham e un model strălucitor, cu un trecut amoros bogat. A fost în relație cu actorul Michael B. Jordan
kanald.ro
Ce salariu poți primi în Elveția ca muncitor necalificat! Un român care lucrează în construcții a dezvăluit cât încasează lunar
Cancan.ro
Adi Sînă a plecat de acasă și stă la un hotel! Motivul BIZAR pentru care soțul Ancăi Serea a luat această decizie
Playsport.ro
WOW! Corina Caragea a renunțat de tot la haine! Apariție unică pe net
Capital.ro
Omul din umbra lui Călin Georgescu. Apar noi acuzații grave: Un lucru știu cert
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată tânăra care a fost agresată în tren, spre meciul de fotbal
stirilekanald.ro
Cristina a mers la medic cu o durere de cap, dar s-a întors în sicriu. Familia spune că a fost ucisă: ”Ajunsese legumă”
substantial.ro
Declarații după meciul FCSB – Manchester United: Ruben Amorim explică victoria echipei sale
MediaFlux
TRUMP nu DĂ ÎNAPOI privind românii DEPORTAȚI! România INTERVINE de URGENȚĂ
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Călin Georgescu – rebut intelectual și relicvă a unui trecut obscur – vrea ”schimbări de frontiere”…