Întors, zilele trecute, din luna de miere pe care a petrecut-o în Bali, exotica insulă indoneziană, Gabriel Coveşeanu are toate motivele să fie fericit, scrie ziarulring.ro. Fostul colaborator al Andreei Marin de la TVR a primit vestea cea mare de la soţia sa, Florentina: va fi tătic din nou, Cove având încă un copil din prima căsnicie.
Superstiţios din fire, prezentatorul TV ţine bine ascuns acest secret. „Nu ştie multă lume şi nici nu vrea să se afle prin presă că Florentina e însărcinată. Ar vrea să facă anunţul pentru Kanal D, dar mai aşteaptă. Şi la controalele medicale, când se duce cu Florentina, este foarte discret şi atent să nu fie văzut. Sarcina nu are mai mult de două luni, din ce ştiu”, a povestit, o sursă apropiată cuplului Florentina şi Gabriel Coveşeanu.