La rândul lor, social-democraţii se vor reuni miercuri, de la ora 10,30, la Palatul Parlamentului, într-o şedinţă a Biroului Permanent Naţional, pentru a decide dacă participă la consultările convocate de preşedintele Klaus Iohannis.
Luni, preşedintele Klaus Iohannis a transmis o scrisoare preşedinţilor partidelor şi formaţiunilor politice reprezentate în Parlament, prin care îi invită la consultări, la Palatul Cotroceni, pe tema legislaţiei din domeniul Justiţiei.
Citeşte şi: Şedinţă importantă la PSD pentru a lua o decizie privind participarea la consultările de la Cotroceni
Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, consultările vor avea loc miercuri. De la ora 15,00 este aşteptată delegaţia Partidului Social Democrat, de la ora 15,30 – Partidul Alianţa Liberalilor şi Democraţilor, de la ora 16,00 – delegaţia Partidului Naţional Liberal, de la 16,30 – Uniunea Salvaţi România, de la ora 17,00 – Uniunea Democrată Maghiară din România, de la ora 17,30 – Partidul Mişcarea Populară, iar de la ora 18,00 – reprezentanţii Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale.