Suspectul este un fost agent al poliţiei municipale, au declarat surse apropiate anchetei. Mare amator de arme şi având înfăţişarea unui pădurar taciturn, suspectul duce o viaţă retrasă şi 'seamănă foarte mult cu portretul robot al motociclistului văzut în apropiere de scena crimei şi care a fost căutat activ de forţele de ordine de la acea dată', a explicat procurorul.
Prezenţa misteriosului motociclist la locul faptelor a fost determinată datorită mărturiilor agenţilor Oficiului Naţional Forestier (ONF). Însă până acum nu fusese identificat. 'Această arestare, care ar putea să nu fie unica, este rezultatul colaborării cetăţenilor după ce, la 4 noiembrie, procuratura a decis să publice portretul robot al suspectului', a precizat Maillaud.
În dimineaţa zilei de marţi continuau căutările într-o grădină privată din Talloires (Haute-Savoie), unde jandarmii prevăzuţi cu lopeţi şi detectoare de metal se aflau în căutarea presupusei arme a crimei. Potrivit unui vecin, noii chiriaşi ai casei s-au instalat vara trecută, iar casa fusese liberă anterior. În cadrul anchetei a fost percheziţionat şi un domiciliu din apropiere de localitatea Latheron, unde se pare că a fost arestat suspectul.
Totul indică acum că agenţii caută dovezi care ar putea să-l incrimineze pentru cele patru crime din staţiunea Chevaline. Deşi bărbatul nu are nicio 'legătură directă' cu cei patru membri ai familiei ucise, procuratura nu elimină posibilitatea ca asasinatul să fi fost realizat la comandă.
ŞOC după masacrul din Franţa: O fetiţă de 4 ani a stat 8 ore nemişcată sub cadavrul mamei ei
Deocamdată, o singură persoană a fost arestată în Marea Britanie în legătură cu acest caz: Zaid al-Hilli, fratele lui Saad, care a recunoscut că avea o dispută cu fratele lui din cauza unei moşteniri şi care a fost arestat, la 24 iunie 2013, sub suspiciunea de 'complot pentru comiterea unui asasinat', însă a fost pus în libertate din lipsă de probe.
Deşi timp de un an şi jumătate agenţii au preferat pista conflictului familial, cu ramificaţii în Marea Britanie, această nouă arestare - prima pe teritoriul francez - conferă veridicitate unui asasin local. 'Sigur că ambele ipoteze sunt compatibile', notează procuratura, adăugând: 'Nu am eliminat niciodată posibilitatea unei crime realizate la comandă'.
Citeşte şi Ipoteză nouă în cazul masacrului din Alpi: Bărbatul asasinat era în conflict cu fratele său
Suspectul este un fost agent al poliţiei municipale, au declarat surse apropiate anchetei. Mare amator de arme şi având înfăţişarea unui pădurar taciturn, suspectul duce o viaţă retrasă şi ‘seamănă foarte mult cu portretul robot al motociclistului văzut în apropiere de scena crimei şi care a fost căutat activ de forţele de ordine de la acea dată’, a explicat procurorul.
Prezenţa misteriosului motociclist la locul faptelor a fost determinată datorită mărturiilor agenţilor Oficiului Naţional Forestier (ONF). Însă până acum nu fusese identificat. ‘Această arestare, care ar putea să nu fie unica, este rezultatul colaborării cetăţenilor după ce, la 4 noiembrie, procuratura a decis să publice portretul robot al suspectului’, a precizat Maillaud.
În dimineaţa zilei de marţi continuau căutările într-o grădină privată din Talloires (Haute-Savoie), unde jandarmii prevăzuţi cu lopeţi şi detectoare de metal se aflau în căutarea presupusei arme a crimei. Potrivit unui vecin, noii chiriaşi ai casei s-au instalat vara trecută, iar casa fusese liberă anterior. În cadrul anchetei a fost percheziţionat şi un domiciliu din apropiere de localitatea Latheron, unde se pare că a fost arestat suspectul.
Totul indică acum că agenţii caută dovezi care ar putea să-l incrimineze pentru cele patru crime din staţiunea Chevaline. Deşi bărbatul nu are nicio ‘legătură directă’ cu cei patru membri ai familiei ucise, procuratura nu elimină posibilitatea ca asasinatul să fi fost realizat la comandă.
ŞOC după masacrul din Franţa: O fetiţă de 4 ani a stat 8 ore nemişcată sub cadavrul mamei ei
Deocamdată, o singură persoană a fost arestată în Marea Britanie în legătură cu acest caz: Zaid al-Hilli, fratele lui Saad, care a recunoscut că avea o dispută cu fratele lui din cauza unei moşteniri şi care a fost arestat, la 24 iunie 2013, sub suspiciunea de ‘complot pentru comiterea unui asasinat’, însă a fost pus în libertate din lipsă de probe.
Deşi timp de un an şi jumătate agenţii au preferat pista conflictului familial, cu ramificaţii în Marea Britanie, această nouă arestare – prima pe teritoriul francez – conferă veridicitate unui asasin local. ‘Sigur că ambele ipoteze sunt compatibile’, notează procuratura, adăugând: ‘Nu am eliminat niciodată posibilitatea unei crime realizate la comandă’.
Citeşte şi Ipoteză nouă în cazul masacrului din Alpi: Bărbatul asasinat era în conflict cu fratele său