Suspectul în atentatele din Catalonia, arestat, inculpat şi în detenţie, în Franţa

Bărbatul arestat marţi în Franţa din cauza legăturilor sale cu Driss Oukabir, un presupus membru al celulei care a comis atentatele teroriste la Barcelona şi Cambrils în 2017, a fost inculpat la Paris în legătură cu o asociere de răufăcători teroristă penală şi încarcerat.
Filip Stan
24 feb. 2018, 10:48
Suspectul în atentatele din Catalonia, arestat, inculpat şi în detenţie, în Franţa

Plasat în detenţie provizorie, acest bărbat născut în 1986 a fost reţinut la Albi (Tarn). „Investigaţiile trebuie de-acum să precizeze natura relaţiilor pe care le întreţinea cu cei doi fraţi Oukabir”, Driss şi Moussa, o sursă apropiată anchetei.

Încă două persoane, de asemenea arestate marţi în Franţa, în aceeaşi anchetă, au fost eliberate din arest preventiv, ”în absenţa unor elemente incriminante în acest stadiu”, a declarat anterior sursa judiciară.

În cadrul anchetei franceze, lansate la o zi după atentate, din cauza existenţei unor victime franceze, Parchetul Parisului a deschis o procedură judiciară pe 31 ianuarie sub acuzaţii de tentative de asasinate în legătură cu o întrepridere teroristă şi asociere de răufăcători terorişti penală.

Documentele lui Driss Oukabir, un marocan care a crescut în Catalonia, au servit la închirierea camionetei folosite în atentatul de pe Rambla, la Barcelona, soldat cu 15 morţi, pe 17 august 2017.

Şoferul, Younes Abouyaaqoub, a fost ucis pe 21 august de poliţie.

Inculpat de justiţia spaniolă, Driss Oukabir este fratele mai mare al lui Moussa, în vârstă de 17 ani, alt presupus membru al celulei care a organizat atentatul de la Barcelona şi a comis, în noaptea de 17 spre 18 august alt atac, cu maşină, în staţiunea balneară Cambrils, în Catalonia, soldat cu un mort.

În total, 120 de persoane au fost rănite, inclusiv cetăţeni francezi.

Moussa Oukabir şi alţi patru tineri au fost ucişi de poliţie în atentatul de la Cambrils.

Driss Oukabir a dat asigurări, iniţial, că fratele său i-a luat documentele pentru a închiria camioneta care a fost folosită în atentatul de pe bulevardul Rambla. El a spus ulterior că le-a făcut un serviciu prietenilor fratelui său în vederea ”unei mutări”, fără să poate să spună unde urma săă aibă loc aceasta.

DailyBusiness
Pensionarii sunt obligați să returneze banii! Au primit pensii mai mari din greșeală
Spynews
Mucenicii Dubai sunt la mare căutare. Câți bani sunt dispuși românii să scoată din buzunar pentru cel mai căutat desert al momentului
Bzi.ro
Cu cine se iubește Cătălin Botezatu: L-a însoțit pe designer la un eveniment monden
Fanatik.ro
Programul Rabla 2025. Anunț important pentru toți românii, mașinile care nu mai pot fi cumpărate cu bani de la stat
Capital.ro
Cu cine va fi înlocuit Călin Georgescu? EL trebuie să îi ia locul: Electoratul face priză
Playtech.ro
SUA și Ucraina vor SEMNA marți ACORDUL privind resursele minerale, conform surselor Reuters
DailyBusiness
Ajutor financiar de 1.500 de lei acordat de stat pentru părinți. Ce condiții trebuie îndeplinite
Adevarul
Volodimir Zelenski, umil după întreruperea aprovizionării cu arme: „Suntem gata să lucrăm sub conducerea puternică a președintelui Trump”
wowbiz.ro
Câte kilograme are Adelina Pestrițu și cum se menține în formă: "Am un truc pe care îl aplic de ani" | Declarații exclusive
Spynews
Miruna de la Mireasa și-a emoționat fanii cu o imagine cu fiica ei! Cum și-a surprins fosta concurentă bebelușul | FOTO
Spynews
Carmen Șerban, adevărul despre "fiica secretă". Artista spulberă zvonurile conform cărora ar avea un copil
Evz.ro
Interzis pentru români la aceste mașini. Vor fi radiate
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
Cât de frumoasă este Sorana Cîrstea. Iubita lui Ion Țiriac jr. a făcut senzație cu apariția ei pentru WTA
kanald.ro
Bani în plus pentru pensionari de la 1 aprilie 2025: Cine sunt seniorii care urmează să primească 250 de lei pe lună după Mica Recalculare
Cancan.ro
Andreea, o mămică de 25 de ani din Bacău, și-a pus capăt zilelor 😢 Ce a scris în biletul de ADIO 😲
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Verdict definitiv pentru Călin Georgescu. Decizia dată azi de Curtea de Justiție a UE
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Teodora Stoica, apariție spectaculoasă în costum de baie. Cât de bine arată fiica lui Meme Stoica
stirilekanald.ro
"Cristi, stai! Nu mai urla! Nu are rost" - Înregistrarea completă a apelurilor la 112 făcute de Patrizia, românca luată de
Crin Antonescu nu se retrage din cursa prezidențială, respingând speculațiile privind candidatura lui Ilie Bolojan
MediaFlux
Ilie Bolojan e pregătit! Elena Lasconi face anunțul privind prezidențialele
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Călin Georgescu și ”echipa lui Trump”: versiunea secretă