Duminică seară, femeia în vârstă de 40 de ani a coborât din autocarul care o aducea din Italia, unde fusese la muncă. Aproape de Buzău, femeia ar fi început să se simtă rău, iar când a coborât din autocar a sunat la ambulanţă.
Citeşte şi: Suspiciune de coronavirus în România, la Iaşi. Un bărbat, în carantină pentru 14 zile
Potrivit purtătorului de cuvânt al Prefecturii Buzău, femeia a călătorit cu un autocar din Italia, dintr-o zonă aflată în carantină, în autocar fiind şi alte persoane, din Brăila şi Galaţi. Celelalte persoane din autocar şi-au continuat drumul. Reprezentanţii Prefecturii Brăila spun că acolo nu au coborât pasageri, aceştia îndreptându-se spre Galaţi.