Suspiciuni de fraudă cu spaţii verzi în timpul guvernării Boc

Corpul de Control al Primului- Ministru a descoperit nereguli grave în perioada 2009-2012, guvernată de Boc. Executivul de atunci a finanţat autorităţile locale cu bani de la stat pentru a realiza spaţii verzi în oraşele şi comunele din ţară. Bnii de la fondul de mediu au plecat spre primării cu înscrisuri în falsuri, iar valoarea proiectelor s-a triplat peste noapte.
Filip Stan
04 mai 2014, 08:08
Suspiciuni de fraudă cu spaţii verzi în timpul guvernării Boc

Corpul de control al primului-ministru a sesizat organele de urmărire penală cu privire la posibile fapte de natură penală în legătură cu implementarea proiectelor finanţate din bugetul Fondului pentru mediu, în cadrul Programului naţional de îmbunătăţire a calităţii mediului prin realizarea de spaţii verzi, în 11 localităţi, printre care se află şi municipiul Piatra-Neamţ.

Corpul de control al primului-ministru a efectuat verificări la autorităţi ale administraţiei publice locale, pe un eşantion constituit din următoarele unităţi administrativ-teritoriale: municipiul Piatra-Neamţ, judeţul Neamţ, oraşul Petrila şi comuna llia, judeţul Hunedoara, comunele Dragalina şi Ştefan cel Mare, judeţul Călăraşi, comunele Aghireşu şi Mihai Viteazu, judeţul Cluj, comunele Corbii Mari şi Răscaieţi, judeţul Dâmbovita, comuna Roata de Jos, judeţul Giurgiu şi comuna Lovrin, judeţul Timiş.

Unele autorităţi, din eşantionul menţionat anterior, au beneficiat, pe lângă fonduri alocate din bugetul Fondului pentru mediu şi de finanţări prin Programul de dezvoltare a Infrastructurii şi a unor baze sportive din spaţiul rural şi din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, concluziile privind aceste finanţări făcând obiectul unor note de informare separate, notează Agerpres.

„Având în vedere că, în urma desfăşurării acţiunilor de control la cele 11 autorităţi ale administraţiei publice locale, în legătură cu implementarea proiectelor finanţate din bugetul Fondului pentru mediu, în cadrul Programului naţional de îmbunătăţire a calităţii mediului prin realizarea de spaţii verzi în localităţi, au rezultat indicii privind acte şi operaţiuni care pot întruni elementele constitutive ale unor posibile fapte de natură penală (fals intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată, fals în declaraţii, uz de fals, înşelăciune, abuz în serviciu contra intereselor publice, neglijenţă în serviciu, deturnare de fonduri), Corpul de control ai primului – ministru, ca organ cu atribuţii de control, a sesizat organele de urmărire penală competente, urmând ca acestea sau, după caz, instanţele de judecată să hotărască asupra existenţei sau inexistenţei infracţiunilor şi asupra vinovăţiei”, se arată în raportul Corpul de control al primului-ministru.

Nota de informare privind concluziile verificărilor efectuate la autorităţi ale administraţiei publice locale în legătură cu implementarea proiectelor finanţate, în perioada 2009 -2012, în cadrul Programului naţional de îmbunătăţire a calităţii mediului prin realizarea de spatii verzi în localităţi va fi transmisă, spre informare, Administraţiei Fondului pentru Mediu, Ministerului Mediului şi Schimbărilor Climatice, Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Ministerului Afacerilor Interne, Secretariatului General al Guvernului, Cancelariei Primului-Ministru, Curţii de Conturi a României etc.

Printre neregulile constatate se numără: obţinerea finanţării nerambursabile de la bugetul Fondului pentru mediu prin folosirea unor înscrisuri care conţineau date necorespunzătoare adevărului; îndeplinirea defectuoasă a atribuţiilor de serviciu de către reprezentanţii Administraţiei Fondului pentru Mediu cu ocazia analizării si evaluării cererilor de finanţare nerambursabilă; neîndeplinirea obligaţiilor prevăzute în contractele de finanţare nerambursabilă de către responsabilii legali ai proiectelor; organizarea cu întârziere fată de prevederile contractului de finanţare nerambursabilă a procedurilor de atribuire a contractului de lucrări, cu efecte asupra termenului de valabilitate a contractului; atribuirea ilegală a contractelor de lucrări privind obiectivele de investiţii finanţate din bugetul Fondului pentru mediu; subcontractarea lucrărilor de către operatorii economici cărora le-au fost atribuite contractele de lucrări, fără înştiinţarea autorităţilor publice locale; executarea lucrărilor fără emiterea unor autorizaţii de construire; decontarea neiustificată şi nelegală a unor cheltuieli referitoare la lucrări neexecutate; schimbarea, fără drept, a destinaţiei fondurilor publice alocate obiectivului de investiţii; disimularea cotei de profit practicate de către executanţii lucrărilor aferente obiectivelor de investiţii, în scopul decontării profitului din bugetul Fondului pentru mediu, contrar regulilor de acordare a finanţării nerambursabile.

DailyBusiness
Bani mai mulţi pentru românii cu maşini vechi. Cine primeşte 8.500 de euro de la stat
Spynews
Cine este fostul soț al Mădălinei Pamfile. Cei doi s-au despărțit la un an după nunta din Dubai
Bzi.ro
Oana Moșneagu a ajuns pe masa de operații! „Am avut nevoie de anestezia generală”
Fanatik.ro
Dacia Logan electrică ce face senzație pe străzile din România. Șoferii sunt uimiți când văd că are numere verzi
Capital.ro
Cum va fi oprit Călin Georgescu? S-a aflat cine îi dă Șah-Mat înainte de alegeri: „Și-au făcut capcana”
Playtech.ro
Cine nu poate fi considerat moştenitor în cazul unei succesiuni. Persoanele care îşi iau adio de la bani
DailyBusiness
Fugi de aglomerație! Când să mergi la supermarket pentru a evita cozile uriașe
Adevarul
Rusia plătește un preț mare în luptele pentru Torețk și Pokrovsk
wowbiz.ro
Alexia Eram și iubitul secret, prima ceartă în public! AVEM IMAGINILE care îl vor unge pe suflet pe Mario Fresh | PAPARAZZI
Spynews
Despărțire șoc în showbiz! Mădălina Pamfile nu mai formează un cuplu cu tatăl copiilor! Primele declarații
Spynews
Rețeta de prăjitură cu biscuiți și ciocolată fără coacere. Îți vei surprinde familia cu acest desert
Evz.ro
Cum se fierb, de fapt, ouăle. Greșeala pe care toată lumea o face
Ego.ro
Cum arăta Elena Lasconi în tinerețe. O confunzi lejer cu Andreea Esca dar și cu... Marilyn Monroe?
Prosport.ro
FOTO. Milionarul de 53 de ani a cerut-o de nevastă pe iubita lui cu 24 de ani mai tânără
kanald.ro
Cine este românul de 24 de ani care a fost împușcat în cap în Roma! Ce făcea acesta și cum s-a petrecut tragedia
Cancan.ro
Prognoza Accuweather actualizată: Meteorologii anunță încă un val ninsori în București. Pe ce dată ninge
Playsport.ro
IMAGINILE MOMENTULUI! Arbitra de 24 de ani a fost prinsă cu observatorul de 3 ori mai în vârstă ca ea și video-ul compromițător a fost făcut public!
Capital.ro
Dragnea îl face pe Călin Georgescu președinte?! Anunț despre pactul ce schimbă România
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. S-a iubit cu milionari celebri, iar acum l-a părăsit pe fotbalistul prins dopat cu cocaină la Dinamo: „Mă uit la toți şi toate cum se înşală între ei”
stirilekanald.ro
Emanuel, ucis în bătaie la 22 de ani, din răzbunare. "Când am ajuns, era deja în comă. Nu au mai putut să...
substantial.ro
Scandal în USR: Victor Ilie și Radu Hossu critică declarațiile Elenei Lasconi
MediaFlux
Încep negocierile de pace în Ucraina! Donald Trump, anunțul momentului privind războiul
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Înapoi în anii ’50: lista „rușinii” alcătuită de suveraniști