Membrii Sindicatului german Verdi au oprit activitatea între două ore şi 20 de ore. Măsura protestatarilor a vizat aeroporturile din Hanovra, Breme, Hambourg, Leipzig, Dresda, Erfurt şi Munchen. Conflictul social dintre angajatori s-a aflat la originea anulării zborurilor de săptămâna precedentă.
Protestul a afectat cel puţin 220.000 de pasageri ale căror zboruri au fost anulate sau întârziate, marţi, a avertizat Federaţia aeroporturilor germane (ADV).
La Frankfurt – a patra mare destinaţie europeană – au fost anulate 617 zboruri din 1.200 care erau programate.
Pasagerii au protestat ad-hoc faţă de aceste perturbări ale traficului aerian, marţi dimineaţă, într-o sală de înregistrări de pe aeroport. Pe banderolele protestatarilor scria: „Nu se oferă securitate pe gratis”.
Citeşte şi Grevă pe aeroporturile din Germania. Peste 600 de zboruri au fost anulate
La Hamburg, aproximativ o jumătate din cele 357 de zboruri a fost anulată. Aeroportul din Hanovra le-a cerut pasagerilor „să renunţe, pe cât posibil, să renunţe la bagaje în cabina avionului pentru reducerea timpului de control.
La Munchen – al doilea aeroport din Germania, greva a privit doar controlul de securitate a angajaţilor şi a mărfurilor.
Sindicatele reprezintă 23.000 de agenţi de securitate aeroportuară. Acestea vor să excludă o remunerare unică a angajaţilor din acest sector, şi nu salarii diferite în funcţie de regiunile germane pentru aceeaşi activitate.
Asociaţia Federală a Companiilor de securitate aeriană (BDLS) a propus creşteri salariale de până 6,4 a sută pe an.