Preşedintele Klaus Iohannis participă sâmbătă la reuniunea Consilului European, în format 27, pe tema Brexit-ului, urmând să susţină protejarea drepturilor…
Mădălina Dobrovolschi, purtătorul de cuvânt al preşedintelui României, a prezentat vineri principalele elemente pe care le va susţine preşedintele Klaus…
Guvernul se pregătește să gestioneze efectele post-Brexit, fiecare minister lucrând, în ultima lună, la identificarea problemelor specifice, inclusiv prin inițierea…
Președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, consideră că ''adevăratele negocieri'' între Uniunea Europeană și Marea Britanie pe tema Brexit-ului vor începe…
Parlamentul britanic a aprobat convocarea alegerilor anticipate miercuri, la cererea premierului conservator Theresa May. Scrutinul va avea loc pe data…
Eurodeputatul britanic Nigel Farage, fost lider al formațiunii eurofobe britanice UKIP (Partidul pentru Independența Marii Britanii), a fost apostrofat miercuri…
Theresa May, premierul Marii Britanii, a afirmat că Londra nu va ceda niciodată suveranitatea Gibraltarului fără acordul populației teritoriului britanic…
"Liniile directoare" ale negocierilor dintre Uniunea Europeană și Marea Britanie privind ieșirea acesteia din urmă din blocul comunitar, remise vineri…
Conferința Președinților, ce reunește liderii grupurilor politice din Parlamentul European și pe președintele acestuia, a aprobat miercuri seară o propunere…
Guvernul britanic a prezentat în scrisoarea de şase pagini trimisă preşedintelui Consiliului European, Donald Tusk, priorităţile Londrei în procesul de…
Publicaţiile britanice au afişat, miercuri, pe primele pagini, titluri prin care şi-au exprimat regretul sau, dimpotrivă, bucuria în privinţa declanşării…