Judecătorii CCR vor discuta, joi, sesizările preşedintelui Klaus Iohannis şi a partidelor de Opoziţie privind modificările la Codul administrativ, care…
Curtea Constituţională discută miercuri sesizările formulate de PNL şi USR privind modificarea Regulamentului Camerei Deputaţilor, care prevede că, dacă deputaţii…
Preşedintele Comisiei parlamentare speciale pentru legile justiţiei, deputatul PSD Florin Iordache, a declarat luni la RFI că recomandările Comisiei de…
Curtea Constituţională a analizat miercuri trei contestaţii vizând organizarea şi desfăşurarea referendumului pentru redefinirea familiei în Constituţie.
Curtea Constituţională a României a admis parţial, marţi, sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis în legătură cu modificările aduse Legii privind Statutul…
Curtea Constituţională a României admis sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis asupra modificărilor aduse Legii privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi.
Curtea Constituţională a decis, marţi, că este neconstituţională modificarea Statutului deputaţilor şi al senatorilor, care ar fi permis ca parlamentarii…
Forumul Judecătorilor anunţă că a adresat o solicitare Avocatului Poporului pentru a sesiza Curtea Constituţională asupra modificărilor aduse Legii 317…
Ministrul Justiției, Tudorel Toader, i-a dat replica prim-vicepreședintelui Comisiei Europene, Frans Timmermans, și i-a cerut acestuia să discute toate aspectele,…
Curtea Constituțională a admis sesizarea legată de excepţia de neconstituţionalitate din Codul Civil, în cazul Coman-Hamilton, în sensul că persoanele…
Curtea Constituţională a României (CCR) dezbate, miercuri, sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis pe legea privind presemnalizarea prin panouri a maşinilor de…
Curtea Constituţională a României a amânat, miercuri, pentru 9 octombrie, discutarea sesizării preşedintelui Klaus Iohannis asupra modificărilor aduse Legii 96/2006…
Curtea Constituţională a României a amânat, miercuri, pentru 23 octombrie, discutarea sesizării preşedintelui Klaus Iohannis asupra Legii pentru modificarea ordonanţei…