Premierul Dacian Cioloş a semnat decizia prin care preşedintele comisiei pentru achiziţionarea unui avion destinat zborurilor speciale devine ministrul Apărării.…
Procurorul-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Laura Codruţa Kovesi, consideră că nu este "vital" pentru sistemul de procuratură ca şeful Ministerului…
Administrația Prezidențială a anunţat că CSAT se va reuni, vineri, în ședință pe marginea deciziei CCR privind interceptările, transmite Agerpres. După…
Prezența permanentă a procurorului general în cadrul Consiliului Suprem de Apărare a Țării, unde se întâlnesc politicienii - președinte, prim-ministru,…
Conducerea Ministerului Public a transmis ministrului Justiţiei propunerea de completare a Legii nr. 415/ 2002 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului…
Președintele Senatului, copreședintele ALDE Călin Popescu Tăriceanu, a cerut joi Consiliului Suprem de Apărare a Țării și președintelui Klaus Iohannis…
Judecătorul Horațius Dumbravă, membru al Consiliului Superior al Magistraturii, a declarat, marți, că este nevoie de clarificarea termenilor de "informator"…
Societatea Timişoara îi va solicita preşedintelui Klaus Iohannis să ceară în CSAT desecretizarea documentelor Revoluţiei din 1989, anunta Agerpres. Şi…