Emanuel Saghel, fostul şef din cadrul Brigăzii de Combaterea Criminalităţii Organizate Ploieşti, arestat preventiv într-un dosar de corupţie, a fost plasat…
Șeful Oficiului Național pentru Protecția Martorilor (ONPM), Adrian Bărăscu, a fost reținut, luni seară, de procurorii Direcției Naționale Anticorupție, el…
Trei persoane au fost reținute, sâmbătă seară, de procurorii Serviciului Teritorial Suceava al Direcției Naționale Anticorupție (DNA) în dosarul jocurilor…
Procurorii DNA Cluj au efectuat, vineri, cercetări într-o cauză penală care vizează săvârșirea unor infracțiuni corupție, comise în perioada 2010-2015.…
Şeful Biroului de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Brăila, Ionel Iorga, a fost reţinut de către procurorii Serviciului Teritorial…
Procurori din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Cluj efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează săvârșirea unor infracțiuni…