Mai multe măsuri pentru învățământul preuniversitar și superior, dar și relansarea consiliilor consultative ale Ministerului Educației s-au numărat printre obiectivele…
Ministrul Educației Naționale și Cercetării Științifice, Mircea Dumitru, a aprobat, prin ordin, metodologia și criteriile privind acordarea gradației de merit…
Ministrul Educației Naționale și Cercetării Științifice, Mircea Dumitru, a aprobat, prin ordin, metodologia și criteriile privind acordarea gradației de merit…
Mai multe intervenții punctuale care vizează deblocarea unor situații din domeniul educației și cercetării, respectiv creșterea calității în sistemul de…
Ministrul Educației, Mircea Dumitru, a aprobat printr-un ordin componența noului Consiliu Național al Cercetării Științifice, respectiv regulamentul de organizare și…
Cadrul normativ privind organizarea și funcționarea învățământului profesional dual a fost completat în ședința de Guvern de miercuri, printr-o Ordonanță…
Mircea Dumitru, ministrul Educaţiei, a declarat că pregătirea actuală a cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar este precară, fiind nevoie de…
Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice a lansat miercuri în dezbatere publică proiectul de modificare a Legii Educației Naționale privind…
Ca urmare a soluţionării contestaţiilor aflate pe rolul instanţelor, Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice a contractat, prin Centrul Naţional…
Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice a lansat miercuri, 5 octombrie, în dezbatere publică, proiectul de metodologie privind asigurarea suportului…
Ministrul Educației, Mircea Dumitru, afirmă că autorizarea provizorie, pentru anul universitar 2016-2017, a școlilor doctorale care funcționează în cadrul universităților…
Ministrul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, Mircea Dumitru, a aprobat joi, 29 septembrie, ordinul care stabileşte cadrul legal pentru înmatricularea…