Ministerul Finanţelor Publice precizează, într-un comunicat transmis miercuri, că rectificarea bugetară „va fi finalizată până la sfârşitul lunii septembrie” şi…
Reprezentanţii Ministerului Apărării Naţionale au anunţat, marţi, că drepturile salariale ale angajaţilor se vor plăti eşalonat în luna septembrie, pe…
Ministrul Apărării, Adrian Ţuţuianu, le-a solicitat reprezentanţilor Institutului Cantacuzino ca până joi să îi transmită necesităţile legate de spaţiu, de…
Administraţia Prezidenţială, precum şi alte instituţii publice centrale, nu au primit din partea MApN invitaţii pentru ceremoniile desfăşurate cu ocazia…
Ministrul Apărării Naționale, Adrian Țuțuianu, s-a întâlnit, vineri, cu omologul muntenegrean, Predrag Boskovic, aflat în vizită în România, evidențiind că…
Ministerul Apărării Naţionale începe, luni, procesul de recrutare şi selecţie a rezerviştilor voluntari, ministrul Adrian Ţuţuianu declarând duminică, că această…
Ministerul Apărării Naționale (MApN) are proceduri clare privind ajutorul acordat familiilor militarilor decedați în accidentul din Argeș, care trebuie aplicate…
Ministrul Apărării, Gabriel Leş, a transmis, marţi, Parlamentului pentru aprobare lista programelor de investiţii ale Armatei pentru perioada 2017-2020. Potrivit…