Preşedintele Parlamentului European, Antonio Tajani, a afirmat miercuri, la Bucureşti, că a venit momentul pentru accelerarea aderării României la spaţiul…
Parlamentul European se declară "profund îngrijorat" de reforma legislaţiei judiciare şi penale din România şi "condamnă intervenţia violentă şi disproporţionată…
Plenul Parlamentului European a adoptat joi, la Strasbourg, raportul prezentat de europarlamentarul Cătălin Ivan, intitulat "Protejarea intereselor financiare ale UE.…
Eurodeputaţii s-au pronunţat în mare parte miercuri, în plenul Parlamentului European reunit la Strasbourg, în favoarea unei interdicţii viitoare pentru…
Discursul preşedintelui Klaus Iohannis privind viitorul Uniunii din cadrul plenului Parlamentului European a fost perceput drept unul proeuropean şi care…
Preşedintele Klaus Iohannis participă astăzi, în plenul Parlamentului European, la dezbaterea privind viitorul Uniunii Europene, în cadrul căreia va susţine…
Preşedintele Klaus Iohannis va participa, marţi, la Strasbourg, la dezbaterea organizată de Parlamentul European (PE) privind viitorul Uniunii Europene, unde…
Preşedintele Klaus Iohannis va participa, pe 23 octombrie, la Strasbourg, la dezbaterea organizată de Parlamentul European (PE) privind viitorul Uniunii…
Europarlamentari români din grupurile Partidului Popular European (Creştin democrat), Alianţei Progresiste a Socialiştilor şi Democraţilor (S&D) şi Alianţei Liberalilor şi…