Premierul Victor Ponta le-a spus, luni, jurnaliştilor, la ieşirea din cabinetul preşedintelui Senatului, că vicepremierul Daniel Chiţoiu a primit mandat…
Premierul Victor Ponta s-a întâlnit, luni, la Senat, cu preşedintele camerei superioare a parlamentului, Crin Antonescu, cu vicepremierii Daniel Chiţoiu…
Rectificarea bugetară asigură sumele necesare funcţionării tuturor instituţiilor din România, iar diminuările au vizat doar sumele nefolosite sau economisite de…
Premierul Victor Ponta a avut miercuri o întrevedere, la Palatul Victoria, cu vicepreşedintele Comisiei Europene responsabil pentru Agenda Digitală, Neelie…
Primul-ministru Victor Ponta a declarat miercuri, la Ploieşti, că Curtea Constituţională a României "sprijină evaziunea fiscală", în acest context premierul…
Președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, consideră că scăderea TVA la pâine, adoptarea Codului Insolvenței, reorganizarea ANAF și eforturile depuse pentru…
Reprezentanţii Cabinetului USL au făcut ceea ce trebuiau să facă în privinţa acordului de cooperare instituţională, transmiţând către decidenţi concluziile…