Guvernul va negocia cu Fondul Monetar Internaţional (FMI) un sistem special de salarizare pentru funcţionarii din autorităţile de management implicaţi…
Desfiinţarea tuturor posturilor neocupate care încarcă artificial schema de personal în administraţie va permite Guvernului, după negocierile din luna iulie…
Preşedintele Traian Băsescu a declarat că politicienii trebuie să aibă mare grijă cu reforma regionalizării în privinţa înfiinţării parlamentelor regionale…
Vladimir Mănăstireanu, vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Animalelor (ANSVSA), a fost avansat de premierul Victor Ponta în…
Comisia Europeană poate anunţa săptămâna viitoare decizia privind deblocarea Programului Operaţional Sectorial Transporturi, după ce vor fi soluţionate anumite formalităţi…
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, răspunzând unei întrebări, că cele 20 de zile pentru consultarea Parlamentului în privinţa declanşării…
Preşedintele Traian Băsescu a comentat, miercuri, declaraţiile liderilor USL care reacţie la anunţul său privind referendumul, şeful statului invitând la…
Preşedintele Traian Băsescu a declarat că reforma regionalizării a început greşit prin negocierea regiunilor, capitalelor şi guvernatorilor şi va duce…