Talibanii controlează oficial tot teritoriul Afganistanului. Au cucerit şi Valea Panjshir, ultimul bastion al opoziţiei armate împotriva lor

Talibanii au anunţat luni că au preluat controlul complet asupra Văii Panjshir - ultimul buzunar al rezistenţei împotriva acestora -, în contextul în care şeful diplomaţiei americane, Antony Blinken, este aşteptat la Doha să discute despre situaţia din Afganistan.
Daniel Spătaru
06 sept. 2021, 13:07
Talibanii controlează oficial tot teritoriul Afganistanului. Au cucerit şi Valea Panjshir, ultimul bastion al opoziţiei armate împotriva lor

Valea Panjshir – o enclavă în care accesul este dificil, situată la 80 de kilometri nord de Kabul – era ultimul bastion al opoziţiei armate împotriva talibanilor, care au preluat puterea la 15 august, în urma unei campanii militare-fulger şi care au obţinut plecarea trupelor străine din ţară două săptămâni mai târziu. ”Odată cu această victorie, ţara noastră a ieşit de-acum complet din marasmul războiului”, a transmis într-un comunicat Zabihullah Mujahid, principalul purtător de cuvânt pe care îl au talibanii. Mujahid le-a promis talibanilor din Panjshir că nu vor fi vizaţi de represalii.

În Panjshir – un vechi bastion antitaliban, pe care fostul comandant legendar Ahmed Shah Massoud l-a făcut celebru în anii ’80 şi ’90, înainte să fie asasinat de Al-Qaida, în 2001 – se află Frontul Naţional afgan al Rezistenţei (FNR). „Lupta împotriva talibanilor şi partenerilor lor va continua„, a subliniat Frontul. FNR –  condus de fiul comandantului Massoud, Ahmad Massoud – este alcătuit din miliţii locale antitalibane şi foşti membri ai forţelor de securitate afgane, care au venit la Panjshir după căderea restului Afganistanului. Vicepreşedintele fostului Guvern, Amrullah Saleh, s-a refugiat la rândul său în această vale.

Citeşte şi Ultimul protest al femeilor, în Afganistan. Talibanii au înăbuşit marşul cu gaze lacrimogene VIDEO

FNR a propus, în noaptea de duminică spre luni, un armistiţiu, după ce pare să fi suferit, în weekend, pierderi importante. Frontul a anunţat că le-a „propus talibanilor să-şi înceteze operaţiunile militare în Panjshir şi să-şi retragă forţele. În schimb, noi cerem trupelor noastre să se abţină de la orice acţiune militară”. FNR a recunoscut duminică moartea purtătorului său de cuvânt Fahim Dashty, un celebru jurnalist afgan, şi a generalului Abdul Wudod Zara.

Citeşte şi Cofondatorul mişcării talibanilor, Mullahul Abdul Ghani Baradar, va fi noul premier al Afganistanului. Fiul Mullahului Omar va face parte din viitorul guvern

DailyBusiness
Bolojan, anunț de ultimă oră! Consultările cu partidele, moment decisiv pentru viitorul României în Europa!
Spynews
Rețetă de prăjitură cu cremă fină de iaurt și marmeladă. O vei găti și a doua oară
Bzi.ro
Mădălina Ghenea, apariție răvășitoare doar în lenjerie! Imagini spectaculoase cu bruneta focoasă!
Fanatik.ro
Zodiile cu succes pe toate planurile până pe 5 martie. Iese soarele pe strada acestor 4 nativi
Capital.ro
Interzis în weekend pentru cei care stau la bloc. Iei amendă de până la 3.000 de lei
Playtech.ro
Câte contracte de muncă poate avea simultan un angajat. Limita maximă de ore pe care le poate lucra. Prevederile Codului Muncii 2025
DailyBusiness
Laptele e mai ieftin în Italia decât în România. Prețurile de la raft te vor lăsa fără cuvinte!
Adevarul
Cinismul înfiorător al armatei lui Putin. Soldați ruși legați de copaci, folosiți ca momeală pentru dronele ucrainenilor
wowbiz.ro
Cum arăta apartamentul în care Ioana Tufaru s-a mutat cu chirie! "Plătim 1200 lei pe lună. Sperăm că ne vom descurca" | Exclusiv
Spynews
Deea Maxer, schimbări majore după divorț. Vrea să se mute din blocul în care locuiește și Dinu Maxer. Unde vrea să se stabilească
Spynews
Cum arată Prințesa de Aur la vârsta de 39 de ani. Abia o mai recunoști | FOTO
Evz.ro
Nativii care ies în mare pagubă. Pierd o sumă uriașă
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. „Eşti chiar tu în ambele poze?”. Transformarea uluitoare a vedetei
kanald.ro
Anunț important pentru pensionari! Casa Națională de Pensii a anunțat când vor dispărea taloanele de pensii. Nimeni nu se aștepta
Cancan.ro
Acuzații grave la adresa Ancuței, fosta iubită a lui Andrei Perneș. Ce ar fi făcut la înmormântare: „Era toată numai un…”
Playsport.ro
INCREDIBIL! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Călin Georgescu nu poate fi președintele României! Anunțul care cutremură scena politică
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Apariție incendiară, într-un corset care a lăsat la vedere prea mult
stirilekanald.ro
Taxa auto, pregătită pentru 1 ianuarie 2026. Cine sunt șoferii care ar putea plăti 2.000 de lei pe an
Raport OMS dezvăluie problemele de sănătate ale copiilor și adolescenților în Europa
MediaFlux
125 de lei în PLUS pentru PENSIONARI! BANII se dau în APRILIE
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Brigitte Macron: ținta conspirațiilor absurde și triumful adevărului în fața dezinformării