Tamaş, la dezalcoolizare în SUA

De la despărţirea de CFR Cluj, Gabi Tamaş s-a „evaporat”. Prietenii „de pahar” nu mai ştiu nimic de el, familia nu vrea să dea nici un detaliu despre viaţa fotbalistului, dar apropiaţii acestuia au lansat o idee-şoc: Tamaş s-ar afla în America, la o clinică de dezalcoolizare.
Daniel Spătaru
26 nov. 2013, 06:54
Tamaş, la dezalcoolizare în SUA

Gabi Tamaş a avut un an ameţitor. 2013 a fost de coşmar pentru fostul fundaş al celor de la CFR Cluj, ultima echipă la care a activat! Doar şase zile, ce-i drept. Problemele pe care jucătorul de 30 de ani le are cu băutura i-au schimbat radical traseul carierei.În vară a”rupt” contractul cu englezii de la West Bromwich Albion, după ce la urechile britanicilor a ajuns povestea în care Tamaş, beat mort, a scandalizat un bloc întreg, a rupt uşa de la intrare în scară şi a agresat femeia de serviciu. 

Cei de la CFR Cluj i-au întins o mână de ajutor, dar n-a profitat. A băut la un pas de comă în hotelul lui Mircea Sandu, din Bucureşti, de fericire că s-a înţeles cu cei din Gruia – beţie în urma căreia rapidistul Daniel Pancu s-a ales cu ochiul vânăt, după ce a încercat să-l calmeze pe Gabi, care dorea să urineze în bucătăria hotelului – pentru ca apoi să o „comită” şi la Cluj, la doar câteva zile după ce se mutase în Ardeal.„Ori e alcoolic şi trebuie să se ducă la un centru de dezalcoolizare şi la un psihiatru sau un psiholog să-l liniştească, ori să se lase de fotbal”, spunea Mircea Sandu, preşedintele FRF, supărat că unul dintre jucătorii importanţi ai naţionalei s-a transformat atât de mult. Se pare că i-a ajuns cuţitul la os lui Tamaş şi a decis să facă ceva să iasă din situaţia în care este. Părinţii, soţia şi fetiţa au avut, potrivit prietenilor săi, un rol uriaş în decizia pe care a luat-o de curând: internarea într-o clinică de dezalcoolizare.
 
Potrivit unor apropiaţi, Gabi s-ar afla în SUA, tocmai pentru a-şi trata dependenţa de alcool. Oameni din fotbal au mărturisit, sub protecţia anonimatului, faptul că ştiu de programul de terapie pe care Gabi l-ar urma, iar prieteni de pahar ai acestuia ne-au mărturisit că nu au mai dat de el de mai bine de o lună şi că practic nu mai este de găsit în ţară. La fel, varianta lor este aceea că se află la tratament în străinătate.
 
Tratamentul costă 7.000 de euro pe săptămână
 
Cea mai renumită clinică de dezintoxicare din SUA, unde ar putea fi internat şi Gabi Tamaş, este The Meadows, din oraşul Phoenix, statul Arizona. Citeste mai mult pe click.ro 

DailyBusiness
Bani mai mulţi pentru românii cu maşini vechi. Cine primeşte 8.500 de euro de la stat
Bzi.ro
Oana Moșneagu a ajuns pe masa de operații! „Am avut nevoie de anestezia generală”
Fanatik.ro
Țara vecină cu România care are subteranul plin de bogății rare. ”Aurul negru” valorează enorm și este căutat de toate superputerile lumii
Capital.ro
Ȋnceputul sfârșitului pentru Călin Georgescu. Decizia imensă luată chiar astăzi de CNSAS
Playtech.ro
Colţul de Rai descoperit de Dan Negru în România. Este cunoscut de prea puţini români, însă e un loc istoric
DailyBusiness
Fugi de aglomerație! Când să mergi la supermarket pentru a evita cozile uriașe
Adevarul
După taxa pe stâlp, statul introduce și taxa pe hărnicie. Cine o va plăti și cât de mare este
wowbiz.ro
Alexia Eram și iubitul secret, prima ceartă în public! AVEM IMAGINILE care îl vor unge pe suflet pe Mario Fresh | PAPARAZZI
Evz.ro
Rețeua care a căzut în toată lumea. Zeci de milioane de utilizatori sunt frustrați
Ego.ro
Cum arăta Elena Lasconi în tinerețe. O confunzi lejer cu Andreea Esca dar și cu... Marilyn Monroe?
Prosport.ro
Primele imagini cu explozivul cuplu Tamaş – Alexa, din Asia Express, în infernul din Filipine, cu 31 de grade la ora 18:00 şi 75% umiditate. FOTO&VIDEO EXCLUSIV
kanald.ro
Scenariu negru pentru Santorini, după ce oamenii au fugit din calea cutremurelor! Previziunile sumbre ale specialiștilor: „Un cutremur cu tsunami sau o erupție”
Cancan.ro
Produsul de 21 de lei de la Pepco i-a înnebunit pe români. Se bat pentru ustensila care face praf aparaturile scumpe
Playsport.ro
IMAGINILE MOMENTULUI! Arbitra de 24 de ani a fost prinsă cu observatorul de 3 ori mai în vârstă ca ea și video-ul compromițător a fost făcut public!
Capital.ro
Călin Georgescu NU va câștiga turul 2. Anunțul care a adus bucurie peste tot în România
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. El are 72 de ani, ea doar 24. Milionarul nu mai are nicio jenă și se afișează cu ea peste tot
stirilekanald.ro
Sfârșit tragic pentru o profesoară îndrăgită din Iași. "Școala a pierdut un mare OM, cu suflet de aur! Ne va lipsi în cancelarie, dar și în afara ei”
substantial.ro
Nicuşor Dan, candidat independent la prezidenţiale, consideră USR un partener de încredere
MediaFlux
OFICIAL! Guvernul a SCHIMBAT valoarea punctului de pensie
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Înapoi în anii ’50: lista „rușinii” alcătuită de suveraniști