Tânăr din Buzău, cercetat penal pentru introducerea ilegală în ţară a cinci arme de foc

Poliţiştii din cadrul Biroului Arme, Explozivi, Substanţe Periculoase (AESP) Buzău au descoperit cinci arme de foc, o puşcă şi patru pistoale introduse ilegal în ţară de un tânăr de 23 de ani, cu ocazia unor percheziţii desfăşurate în zona oraşului Pătârlagele, scrie Agerpres.
Romania TV
28 feb. 2019, 11:07
Tânăr din Buzău, cercetat penal pentru introducerea ilegală în ţară a cinci arme de foc

Potrivit Biroului AESP din carul IPJ Buzău, armele provin din Anglia.

„De la faţa locului poliţiştii au ridicat şi indisponibilizat cinci arme de foc, o puşcă şi patru pistoale, cu privire la care s-a stabilit că provin din Anglia şi au fost introduse în ţară, fără drept, de către un tânăr de 23 de ani”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Buzău, inspectorul principal Ane Marie Vrapciu.

Sursa citată a mai declarat că poliţiştii din cadrul Biroului Arme, Explozivi, Substanţe Periculoase desfăşoară activităţi sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi contrabandă calificată.

În 2018, poliţiştii specializaţi de la Biroul Arme, Explozivi, Substanţe Periculoase au demarat activităţile procedurale în cazul a 32 de infracţiuni sesizate conform Codului Penal, Legii 407/2006 a vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic, Legii nr.126/1995 privind regimul materiilor explozive şi OUG nr. 195/2005 privind protecţia mediului, indisponibilizând, totodată, 11 arme, dintre care trei letale şi opt neletale, şi au fost aplicate patru sancţiuni contravenţionale în valoare de 12.000 de lei. 

Spynews
Fetița lovită cu mașina de șoferul minor, în Pantelimon, s-a trezit fix în ziua în care fratele său a fost înmormântat! A aflat că medicii i-au amputat piciorul, însă nu știe că băiatul a murit
Bzi.ro
Fiica Andreei Esca a făcut furori pe plajă! Alexia Eram a venit să se împace cu Mario Fresh
Fanatik.ro
Horoscop rune 5-11 august 2024. Mihai Voropchievici: Două zodii au parte de protecție, fertilitate și belșug
Capital.ro
Schimbare uriașă în România. A intrat în vigoare de la 1 August. Toți românii vor beneficia
Playtech.ro
Of, Doamne, cât ești de frumoasă. Elena Ionescu, apariție de TOP pe plajă. A arătat TOT
DailyBusiness
Avertisment de la ANAF! SE SCHIMBĂ LEGEA
Adevarul
Se apropie pacea în Ucraina? Expert român în diplomație de la Oxford: „Toate acestea ridică multe semne de întrebare”
Spynews
Maria Georgiana, imagini cu burtica de gravidă! Cum decurge sarcina celei mai dorite românce de pe platformele pentru adulți | VIDEO
Spynews
Imaginile care pun capăt speculațiilor. Dovada clară că la volan, în timpul accidentului din Pantelimon, era minorul în vârstă de 17 ani | VIDEO
Evz.ro
Un nou val de coșmar în România. Vin temperaturi ireale
Ego.ro
Imaginile pe care Carmen Iohannis NU le-ar vrea publice! Cum arată când nu este în ținuta oficială
Prosport.ro
Prezentatoarea TV și cântăreața se iubesc fără rețineri. Imaginile cu cele două femei celebre au atras numeroase comentarii
wowbiz.ro
Mama Luizei Melencu, în pragul sinuciderii! A fost la un pas să recurgă la un gest extrem
Cancan.ro
Acest român a comandat o salată, într-o tavernă din Thasos. A rămas cu gura căscată când a văzut nota de plată
Playsport.ro
Incredibil! Ce cadou îi face Țiriac lui Popovici după aurul câștigat la Jocurile Olimpice de la Paris
kanald.ro
Cine sunt cei doi polițiști care și-au pierdut viața în accidentul de la Târgu Lăpuș. Sora unuia dintre agenții decedați a fost rănită grav
Capital.ro
Lege pentru românii care au casă la curte. Vecinii sunt obligați. Trebuie să aibă aprobare
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Imagini incendiare cu cele mai frumoase sportive de la Jocurile Olimpice, care fac avere din site-urile pentru adulți
stirilekanald.ro
De ce a murit, de fapt, Nicu Covaci: Nu mă doare nimic, dar sunt așa de amețit că...
substantial.ro
Primăria Capitalei organizează cursuri de instruire digitală pentru vârstnici
MediaFlux
GATA cu BANII CASH! Limită pentru PLĂȚI cu NUMERAR
Shtiu.ro
De ce David Popovici se stropește cu apă înainte de cursă? De ce poartă înotătorii căști?