Potrivit unui comunicat transmis, sâmbătă, de Inspectoratul Judeţean de Poliţie Timiş, în timpul unei razii de rutină în trafic poliţiştii au oprit o maşină condusă de un tânăr de 23 de ani.
Când au controlat portbagajul, poliţiştii au găsit trei saci plini cu plante care par a fi canabis.
„Pe strada Liege din municipiul Timişoara I. T. Ionuţ, de 23 de ani, a fost depistat conducând un autoturism în portbagajul căruia au fost găsiţi trei saci în care se aflau plante susceptibile a fi cannabis. Cu privire la provenienţa plantelor, atât şoferul, cât şi cei doi pasageri din autoturism au declarat că au găsit sacii într-o parcare dintr-o localitate timişeană, de unde i-au luat pentru consum propriu, recunoscând, totodată, că au consumat o ţigară confecţionată artizanal din substanţa provenită din saci. Şoferul a fost testat, rezultatul fiind pozitiv la THC(canabis)„, menţionează sursa citată.
Poliţiştii au întocmit dosare penale în acest caz.