„În noaptea de 19 octombrie, în jurul orei 2.20, o femeie din municipiul Sibiu a sesizat Inspectoratul de Poliţie al Judeţului despre faptul că a fost contactată telefonic de un bărbat care s-a prezentat ca fiind procuror şi care i-a adus la cunoştinţă că fiul ei a fost implicat într-un accident rutier, în urma căruia a accidentat mortal o persoană. Totodată, ‘procurorul’ i-a comunicat faptul că în schimbul sumei de 3.900 de euro, cu ajutorul unui medic legist, îl pot ajuta pe fiul său să ‘scape de puşcărie”, se arată într-un comunicat al poliţiei sibiene.
O suceveancă, înşelată cu 4.000 de lei şi 500 de euro prin METODA ACCIDENTUL
Din verificările efectuate, poliţiştii Biroului Investigaţii Criminale Sibiu au stabilit faptul că la domiciliul femeii urma să se prezinte ‘asistentul procurorului’ pentru a ridica suma solicitată. Poliţiştii sibieni l-au prins pe suspect, în flagrant, în timp ce ridica cei 3.900 de euro.
Tânărul în vârstă de 22 ani, domiciliat în comuna Şeica Mare, a fost reţinut pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat în cursul zilei de luni Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu cu propunere de punere în mişcare a acţiunii penale şi arestare preventivă.