De mai bine de un an, Ioana zace pe un pat de spital din Germania. La numai 20 de ani a devenit o legumă după ce un proxenet a bătut-o până la comă. Medicii germani au făcut eforturi supraomeneşti să o ţină în viaţă.
„Ioana depinde de spitalizare toată viaţa ei. Asta s-a aflat acum. Este un şoc pentru toată lumea. Noi am încercat foarte multe lucruri cu ea prin a comunica prin strângere de mână, dar nu tot timpul se poate„, a spus o prietenă de-a Ioanei.
Deznădejdea a pus stăpânire pe mama Ioanei care a sperat ca fata ei să-şi revină şi să se întoarcă acasă la copilului ei în vârstă de doi ani. Medicii germani vorbesc însă de o speranţă.
„Cel mai probabil mama Ioanei va trebui să se mute în Germania cu băieţelul pentru că trebuie să fie lângă ea. Fata are foarte mare nevoie de mama ei. Când mama ei a fost aici a făcut progrese. După ce a plecat, progresele nu s-au mai văzut în totalitate„, a spus prietena fetei.
De altfel, Ioana şi-a revenit din comă, la scurt timp după vizita mamei. Singura de până acum.
„Cu toate medicamentele pe care mi le-au făcut şi injecţiile, cinci ore mi-au trebuit să îmi fac puterea să intru la ea. E de nerecunoscut. Stă ca un lemn în pat„, a spus mama Ioanei.
În ceea ce priveşte spitalizarea Ioanei, aceasta este asigurată până la sfârşitul vieţii, susţine prietena care o îngrijeşte în Germania.
Citeşte şi O româncă, în stare gravă după ce a fost înjunghiată la Roma