Pe 26 august, Vanessa Martinez împlineşte 29 de ani. Este din Honduras, dar din 2015 locuieşte la Madrid. Aniversarea şi-o va petrece în spitalul Gregorio Maranon din Madrid, care îi este a doua casă din 22 aprilie. Pe 29 iunie, aceasta a părăsit Terapia Intensivă şi a trecut în salon, dar multe luni de-acum înainte va face recuperare.
Vanessa Martinez nu credea că va putea lua virusul. Avea credinţa că vârsta este în favoarea ei. În Madrid, i s-a propus să lucreze la un spital în apropierea Madridului, la curăţenie. Odată cu izbucnirea pandemiei, tânăra a fost solicitată să desfăşoare şi activităţi de asistenţă medicală. A acceptat, în ciuda riscului, pentru că avea nevoie de bani pentru tratamentul fetiţei ei bolnavă de Sindrom Down.
„Mi-au spus că au nevoie de oameni, și, deși nu aveam experiență, a fost ușor. Am acceptat, în ciuda riscului, deoarece trebuia să lucrez pentru fata mea”, a explicat Martinez. Fiica sa în vârstă de 8 ani are sindromul Down și trăiește cu familia ei, în Honduras.
Martinez a fost internată în spital pe 5 aprilie, dar nu își mai amintește foarte mult din ceea acea zi. „În ziua când am ajuns cu un taxi la spitalul din Aluche, aveam febră și mă simțeam extrem de obosită. De acolo am fost dusă cu o ambulanță la spitalul Ifema. Mai departe, nu-mi mai amintesc nimic”, a spus ea.
Medicul infecţionist care o tratează a precizat că tânăra a fost internată pe 17 aprilie, iar patru zile mai târziu a fost transferată la Terapie Intensivă pentru că starea ei de sănătate se agrava. Este unul dintre cele mai serioase și lungi cazuri pe care spitalul Gregorio Maranon le-a tratat. Medicul a explicat că unei persoane care necesită terapie intensivă i se administrează sedative puternice pentru a relaxa mușchii. Acest lucru duce, în primul rând, la pierderea masei musculare, dar pot apărea şi alte efecte secundare. Plămânii sunt cei mai afectați, de asemenea sistemele digestiv și cardiovascular. Lipsa nutrimentelor din alimentaţie poate afecta vederea.
„Timp de trei luni, m-au spălat cu un burete de baie și, până nu demult, nu puteam să merg singură la baie. Mi-au pus scutece”, a declarat aceasta.
Acum, Vanessa îşi recuperează mobilitatea într-o sală special amenajată pentru recuperare, din incinta spitalului. Pacienţii cu coronavirus care au trecut prin terapie intensivă au parte de o abordare complexă în spitalul madrilen. Ei sunt introduşi într-un program în care sunt supravegheaţi de psihiatri, de medici de medicină internă, de pneumologi, de fizioterapeuţi, de logopezi.
„Vanessa are complicații neurologice și neuropatice, dar și probleme cu sistemul nervos central, pierderea echilibrului, reflexe… Trebuie să o reînvățăm toate aceste lucruri, luând în calcul și problemele respiratorii. Recuperarea va dura cel puțin opt luni, și încă vor rămâne urme și nu se vor recupera 100%”, spune Olga Arroyo, șefa departamentului de recuperare, care cuprinde fizioterapia, terapia ocupațională și logopedia.
Ruben Juarez, unul dintre medicii din program, care se ocupă de recuperarea pacienţilor, spune că cel mai important lucru este ca pacienţii să reînveţe acţiunile de bază, precum statul jos, ridicatul, spălatul pe dinți, dușul sau mâncatul.
Maximumul de efort pe care îl poate face este limitat la 30 de secunde. În rest, se deplasează cu scaunul rulant, iar personalul medical care o are în grijă îi așază mâinile și picioarele în scaun, pentru încă nu poate face acest gest în această fază a recuperării.