Scene șocante în Caraș Severin. O femeie în vârstă de 32 de ani, mama unei fetițe de 5 ani, a fost omorâtă de iubitul ei. După ce a înjunghiat-o mortal, bărbatul i-a aruncat cadavrul pe un câmp. Apoi a mers la Poliție să se predea.
„În această dimineaţă, în jurul orei 05.00, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Caraş-Severin a fost informat despre faptul că la sediul Poliţiei Municipiului Drobeta Turnu-Severin s-a prezentat un bărbat de 29 de ani, din judeţul Mehedinţi, care a sesizat că aseară, în jurul orei 23.00, a înjunghiat-o mortal pe o femeie de 32 de ani, din comuna Constantin Daicoviciu, judeţul Caraş-Severin, după comiterea faptei, acesta abandonând cadavrul pe un câmp, în apropierea localităţii Căvăran”, transmite IPJ Caraş-Severin.
Citeşte şi: Accident în lanţ, în Cluj. Şase maşini, un autobuz şi o ambulanţă au fost implicate
Poliţiştii au mers imediat la locul indicat de criminal, cadavrul femeii de 32 de ani fiind găsit aruncat în câmp.
Citeşte şi: Caz șocant la Buzău! Două eleve au fost atacate de un câine periculos în drum spre școală!
Acum, bărbatul de 29 de ani se află în custodia poliţiei. Ancheta a fost preluată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin.