„În baza unor informații, polițiștii argeșeni l-au depistat pe suspect în localitatea Chitila, fiind sprijiniți în această operațiune de colegii de la Secția 5 de Poliție București și de Direcția de Investigații Criminale”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Argeș, Adriana Bălănescu.
Potrivit unor surse judiciare, bărbatul, acuzat de omor deosebit de grav, s-a ascuns în toată această perioadă la rude din orașul Chitila, județul Ilfov.
Potrivit Mediafax, Robert Vasilescu este acuzat că în ajunul Crăciunului și-a ucis unchiul, în vârstă de 35 de ani, lovindu-l cu un topor în cap, după care l-a îngropat în curtea casei în care bărbatul locuia. Anchetatorii nu știu care este motivul pentru care Robert Vasilescu și-a ucis unchiul.
Citeşte şi CRIMĂ ca în telenovele. Un tânăr îndrăgostit l-a ucis pe soţul amantei sale
Crima a fost descoperită câteva zile mai târziu, după ce o rudă a victimei, plecată în străinătate, a anunțat autoritățile române că l-a sunat pe bărbat în repetate rânduri dar că acesta nu poate fi contactat. Principalul suspect a dispărut, însă anchetatorii au prins un complice al acestuia, care l-ar fi ajutat să ascundă cadavrul, acesta fiind arestat preventiv.
Pe numele lui Robert Vasilescu exista un mandat de arestare emis în lipsă, iar miercuri, după ce a fost prins, Tribunalul Argeș a confirmat acest mandat și a dispus arestarea preventivă a suspectului pentru o perioadă de 30 de zile, el fiind încarcerat.