Tania Budi și Adrian Cristea și-au oficializat relația la nunta Deliei Matache. „Lucrurile sunt simple, doi oameni când se văd și când au o comunicare, totul decurge de la sine. Ideea este că noi am început să ne vedem, dar am evitat să ieșim. Nu ar fi știut nimeni că noi ne vedem dacă nu era vecinul meu. Nu era în interesul nostru să se afle. Eu mă văd cu Adi de ceva vreme și nouă ne plăcea să nu știe lumea. Ne vedem după antrenamente și petrecem destul de multe ore împreună. Stăm pe terasă, bem șampanie și ne spunem multe secrete”, a spus atunci Tania Budi.
Relaţia celor doi a fost umbrită de un conflict dur între Tania Budi și Bianca Drăgușanu. Aceasta din urmă a susținut că a fost trădată de fostul partener, dar și de fosta ei prietenă!
„Noi ne știm de vreun an, ne-am cunoscut prin intermediul unor prieteni comuni. Am început să ne vedem și am evitat să ne afișăm în public. El plecase de la Bianca, se despărțiseră. Atâta vreme cât ne vedeam zilnic, era clar că aveam ceva de ordin afectiv și că el nu era implicat în altă relație. Stăteam cu orele la mine pe terasă, ne spuneam multe secrete”, preciza Tania Budi.
Totuşi, la un moemnt dat, Bianca Drăguşanu i-a trimis Taniei Budi mesaje de pe telefonul lui Adrian Cristea, pretinzând că este acesta, lucru care a dus la o ruptură definitivă între cele două.
„Noi ne-am văzut de trei, patru ori, nu am fost prietene deloc. Eram cunoștințe, vorbeam lucruri simple. Într-un week-end în care eu eram la mare, a intrat în telefonul lui și a văzut mesajele de la mine. Ea mi-a trimis mesaje dându-se drept Adi și a început să vorbească vulgar. Atunci mi-am dat seama că nu este el. Ea m-a sunat apoi de pe numărul ei și nu i-am răspuns”, a afirmat Tania Budi.
În replică, Bianca Drăguşanu a spus: „Tania Budi a fost prietena mea. După prezentarea din clubul ei am rămas și am dormit la ea acasă. Atunci a început să îmi dea detalii despre o prietenă a ei cu care Adrian a avut o aventură pasageră anul trecut. Mi-a dat multe detalii despre relația lor. Ea mă informa despre fiecare aventură pe care o avea Adrian”.