Ţara în care fotbalul continuă, în ciuda COVID-19. Fotbaliştii poartă măşti în timpul meciurilor şi sunt speriaţi

Alături de Belarus, Nicaragua este una dintre țările în care autoritățile ignoră pandemia de COVID-19. În statul din America Centrală, viața decurge normal, fără măsuri de urgență și distanțare socială, ca și cum nimic nu s-ar întâmpla.
Iulian Tudor
26 mart. 2020, 13:23
Ţara în care fotbalul continuă, în ciuda COVID-19. Fotbaliştii poartă măşti în timpul meciurilor şi sunt speriaţi

Campionatul naţional de fotbal din Nicaragua continuă, în ciuda faptului că jucătorii sunt speriați și evoluează cu măști pe față, pentru a se feri de infecție. Nouă dintre cele zece cluburi din prima divizie locală au fost de acord să continue meciurile.

Soția preşedintelui ţării a făcut un apel la cetăţeni, sfătuindu-i să își întoarcă fața spre religie, ca să scape de COVID-19. „Putem depăși asta prin responsabilitate, serenitate și, peste toate, prin credință în Dumnezeu. El ne apără și ne salvează de asta„, le-a spus aceasta cetăţenilor.

Citeşte şi Mituri urbane despre noul coronavirus. Ce NU trebuie să credeţi din ce se scrie pe internet

Jucătorii străinii din țară sunt speriaţi de toată situația. „Dacă refuzăm să jucăm, o să fim concediați„, spune argentinianul Leandro Figueroa. „E incredibil că încă se joacă. Merg la antrenamente cu mașina, nu mă mai duc cu autobuzele, care sunt pline. E riscant„, povesteşte jucătorul argentinian.

Nicaragua e singurul stat din America Centrală în care fotbalul continuă. Guvernul de la Managua a raportat până acum doar două cazuri de coronavirus, dar toți se tem că, de fapt, există mai mulți infectați. „Aici este o dezinformare brutală. Președintele nu e interesat de coronavirus„, spune un alt fotbalist străin, chilianul Hector Vega. El ar vrea să se întoarcă în Chile și că și-a informat deja șefii. Doar că n-o poate face decât cu un avion militar, zborurile de linie fiind închise.

DailyBusiness
Amendă uriașă în 2025 pentru cei fără talon auto. Lista actelor obligatorii
Spynews
Alina Petre a divorțat oficial de Bogdan Vasiliu! Ce s-a întâmplat când s-au întâlnit față în față, la tribunal
Bzi.ro
Minerva, mesaje din lumea de dincolo! Ce i-a cerut Gabrielei Lucuțar să-i pună în sicriu
Fanatik.ro
Cele 5 zodii care vor avea 3 luni de neuitat. Începe o perioadă în care visele devin realitate
Capital.ro
Permisul internațional de conducere. Șoferii trebuie să-l prezinte pentru a putea conduce legal
Playtech.ro
România renunţă la cash. Românii nu mai pot plăti numerar, au nevoie de card pentru aceste tranzactii
DailyBusiness
Salata de ciuperci cu mărar și usturoi. Rețeta te va cuceri de la prima îmbucătură!
Adevarul
Ce mesaj transmite Regele Charles cu ocazia Zilei Commonwealth-ului, după ce Trump a amenințat Canada
wowbiz.ro
Familia Regală, în doliu! Anunțul morții a fost făcut în urmă cu puțin timp. A luptat până în ultimul moment cu boala, dar în zadar ...
Spynews
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din viață la 66 de ani 
Spynews
Colțul de rai din Tunisia în care trebuie neapărat să ajungi! Ce obicetive turistice găsești acolo
Evz.ro
Cel mai mare viscol din toate timpurile. Nămeți de peste 15 metri, 400 sute de morți
Ego.ro
Totul pleacă de la BANI! Antonia și Velea, detalii de ultimă oră EXCLUSIV
Prosport.ro
Ea era cea mai frumoasă din lume, el un milionar blestemat: „A apărut bărbatul vieții mele”
kanald.ro
Un bărbat din Vaslui și-a agresat soția dintr-un motiv de-a dreptul halucinant! Ce interdicții i-a impus acesta femeii
Cancan.ro
Andra Măruță risca să ia o amendă de 125.000 de euro la Bruxelles, la concert. Care este motivul
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Elena Udrea a fost trădată. Era în pericol. Plicul pe care l-a primit fostul ministru
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Miroslava, apariția care a uimit la TV!
stirilekanald.ro
Crimă cumplită într-o familie de polițiști! Bărbatul și-ar fi ucis soția, după care și-ar fi luat viața
Văru’ Săndel, dezvăluiri cutremurătoare despre ultimele clipe din viața lui Silviu Prigoană. Care au fost ultimele cuvinte ale
MediaFlux
Pensii tăiate începând cu luna aprilie? Anunțul Guvernului
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
S-a vândut Hotelul Palace din Constanța! Cine sunt noii proprietari