Ţărăniştii au format „Alianţa Calea Dreaptă”

CNC al PNŢCD a aprobat "Alianţa Calea Dreaptă", formată de PNŢCD cu Asociaţia "21 Decembrie 1989", iar partidul este în tratative avansate cu câteva asociaţii monarhiste, cu Alianţa Civică, AFDPR pentru ca acestea să intre în alianţă.
Romania TV
05 nov. 2011, 15:45
Ţărăniştii au format

PNŢCD şi Asociaţia „21 decembrie 1989” s-au asociat, sâmbătă, în „Alianţa Calea Dreaptă”, însă încercarea de reconciliere în interiorul partidului a eşuat, conform liderului formaţiunii, Victor Ciorbea.

Ciorbea a spus, la o conferinţă de presă, că a convocat şedinţa Comitetului Naţional de Coordoanre al PNŢCD pentru a reconcilia grupările din partid, pentru a finaliza pe cale paşnică toate procesele care sunt pe rol de trei ani şi a propus cooptarea în structurile de conducere a celor care conduc aceste grupări.

„Din păcate nu am reuşit să ne atingem scopul(…) Aurelian Pavelescu, bine că a venit măcar, a transmis mesajul de anul trecut. A venit doar cu doi-trei oameni, a luat cuvântul şi a venit doar să vă dea dumneavoastră o declaraţie la intrare. Alt scop nu a avut”, a declarat Ciorbea.

El a adăugat că Pavelescu dorea să întârzie participarea PNŢCD la alegerile parlamentare, propunând alegeri în filiale şi, apoi, în câţiva ani, un congres.

Victor Ciorbea a mai spus că, în aceste condiţii, PNŢCD „va lupta la tribunal, unde miercuri este o zi decisivă”.

El a anunţat că CNC a aprobat „Alianţa Calea Dreaptă”, formată de PNŢCD cu Asociaţia „21 Decembrie 1989”, iar partidul este în tratative avansate cu câteva asociaţii monarhiste, cu Alianţa Civică, AFDPR pentru ca acestea să intre în alianţă.

Ciorbea a precizat că nu intenţionează o colaborare cu PDL, proiectul PNŢCD fiind „Calea Dreaptă”.

Liderul unei grupări din PNŢCD, Aurelian Pavelescu a părăsit, sâmbătă, şedinţa CNC al PNŢCD, declarând că acesta este „o întâlnire nestatutară” şi „un bluf”.

Pavelescu a precizat că a propus ca, în cel mult o lună, să se organizeze alegeri în filialele partidului, urmate de un congres, întrunire care „nu este un grup de oameni adunat de pe stradă, ci de reprezentanţi ai filialelor”.

Liderul ţărănist a susţinut că Gheorghe Ciuhandu, cel care conduce şedinţa CNC de sâmbătă, a refuzat să pună în dezbatere propunerile sale, motiv pentru care a părăsit întrunirea. El a adăugat că preşedintele ţărănist, Victor Ciorbea, care a avut iniţiativa convocării CNC, a organizat acţiunea „pentru el şi pentru funcţia de preşedinte de partid” şi dacă deciziile care se vor lua vor fi „radicale” se va accentua sciziunea din partid.

DailyBusiness
Ficatul gras, pericolul tăcut. Cum să îți cureți ficatul și să îți redobândești sănătatea cu ceaiuri
Spynews
Ce este Gold Card, viza lansată de Donald Trump. De când va fi disponibil și cât costă cardul de aur
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Ce se află sub Moscova. Megastructura care poate fi utilizată în caz de război sau conflict armat în capitala Rusiei
Capital.ro
Cod Rutier 2025. Lege pentru posesorii de permis categoria B. Nu mai poți conduce pe șosea
Playtech.ro
Pericolul îngheţului pentru agricultură şi livezi. Pagubele aşteptate după ninsorile şi gerul din aceste zile
DailyBusiness
Vești proaste pentru o categorie de români. Crește vârsta de pensionare
Adevarul
„Acolo o omoară pe sora mea”. Ce spune acum băiatul care, în urmă cu 17 ani, își condamna mama la închisoare pe viață cu mărturia lui
wowbiz.ro
Ea este Anne, tânăra care a murit după ce a mâncat un sendviș la Roma! Nimeni nu se gândea că o simplă ieșire la restaurant i-ar putea aduce sfârșitul tinerei de 21 de ani
Spynews
Imagini savuroase cu Serghei Mizil în tinerețe! Cum arăta concurentul de la Asia Express la prima nuntă | FOTO
Spynews
Șacalul și-a recunoscut crimele, după un an de negare! Răsturnare incredibilă de situație în dubla tragedie din Constanța
Evz.ro
Locul din România, de o frumusețe unică. Ascunde un blestem teribil
Ego.ro
Andreea Bălan și Loredana au dat lovitura! Nici Bogdan de la Ploiești nu se lasă mai prejos! EXCLUSIV
Prosport.ro
FOTO. Cum arată arbitra la care s-au dat fotbaliștii pe teren: „Unii mi-au scris pe Instagram”
kanald.ro
O româncă din Italia a fost găsită moartă în propria casă. Aceasta și-ar fi pus capăt zilelor: „Grea alegere ai făcut... Ne-ai sfâșiat sufletul!”
Cancan.ro
Celebra brunetă din România a comis-o grav, în public! Și-a ridicat rochia, a arătat tot și apoi...
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Zi de doliu! Am pierdut cel mai mare actor. Nu e cineva în țară să nu-l fi adorat: „Mândrie națională”
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. O femeie e motivul pentru care fiii lui David Beckham nu-şi mai vorbesc
stirilekanald.ro
„Te vei trezi fără inimă”: Cum a semănat Jack Spintecătorul teroare în București
Ce se întâmplă dacă nu faci succesiunea? Se achită impozit din bunurile imobile
MediaFlux
Cine este șeful lui George Simion. Șeful AUR face doar ce i se spune!
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cu ce pensie ieşi după 40 de ani de muncă? Factorii care stau la baza calculelor