Întrebată dacă societatea românească ar fi pregătită pentru o lege privind aministierea şi graţierea unor fapte penale, în contextul informaţiilor din spaţiul public privind posibilitatea unei astfel de Ordonanţe de Urgenţă, Cristina Tarcea a spus: „(…) având în vedere şi consideraţiile doctrinarilor, dar şi experienţele nefericite ale trecutului, cred că un astfel de act normativ ar trebui elaborat după ample studii sociologice, criminologice, cu consultarea situaţiilor infracţionale, cu stabilirea exactă a infracţiunilor care ar merita să beneficieze de astfel de acte de clemenţă. Efectele se răsfrâng asupra întregii societăţi”.
Ea a spus că se întreabă dacă într-o societate atât de scindată, de fragmentată, de polarizată, momentul ar fi tocmai cel mai potrivit.
Preşedintele ICCJ a explicat că amnistia reprezintă o cauză care înlătură răspunderea penală, iar graţierea, una dintre cauzele prin care se înlătură executarea condamnării totale sau parţiale, de la caz la caz.
„Îmi aduc aminte că un eminent profesor din facultate îmi spunea că amnistia înseamnă uitare, iar graţierea iertare. Şi tot acel profesor susţinea faptul că intervenţia unui act normativ prin care se acordă amnistia şi graţierea presupune un context de concordie socială, morală, politică. Mai spunea acel profesor faptul că o amnistie şi graţiere nu se poate acorda decât în urma unui studiu amplu cu privire la efectele pe care astfel de măsuri le va avea nu numai asupra societăţii ci şi asupra fenomenului infracţional în general. Din punctul meu de vedere, pentru că am prins şi perioada de până la 1988, ca avocat, de-a lungul timpului a cam fost deturnată instituţia amnistiei şi a graţierii de la scopul propus. Îmi aduc aminte de o amnistie cvasigenerală din anul 1988, amnistie care a fost edictată la împlinirea vârstei de 70 de ani, Nicoale Ceauşescu, dar între noi juriştii circula o glumă, faptul că amnistia a fost edictată pe un şerveţel, era în termeni atât de vagi, de problematici în ceea ce priveşte elaborare”, a afirmat Cristina Tarcea.