Călin Popescu Tăriceanu a lansat un atac dur la adresa procurorului şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, într-o intervenţie telefonică la România TV.
„Cât timp copiii procurorilor comunişti vor conduce, la asta să ne aşteptăm. Şi mă refer direct la doamna Kovesi. Ce a învăţat acasă, asta face în meserie. Tatăl doamnei Kovesi a fost un procuror comunist, asta face şi doamna Kovesi acum. E o atitudine de umilire a unui fost premier să spună aşa ceva. E o atitudine demnă a lui Ponta pe care o apreciez şi o salut. Eu nu mai fac eforturi să înţeleg astfel de abuzuri şi de excese. Sunt instituţii de forţă care au acumulat extrem de multă putere şi comit asemenea abuzuri. Nu îi afectează doar pe oamenii politici, dar şi elitele intelectuale sau oamenii de afaceri. Se trăieşte în teroare”, a mai spus Tăriceanu.
„Sunt naivi cei care merg să manifesteze în Piaţa Victoriei. Asta cu eradicarea corupţiei e o perdea de fum. Nu se schimbă nimic în instituţiile de forţă. Sunt doar oameni curajoşi care au început să spună ce se întâmplă şi ce atitudine au unii procurori DNA. E un sistem deraiat, putred şi bolnav”, a mai spus Tăriceanu.