Tăriceanu, atac la Orban pe tema redeschiderii şcolilor: Nu cred că acest Guvern are soluţiile. Subiectul merită dezbătut în Parlament

Călin Popescu-Tăriceanu critică, într-o postare pe Facebook, propunerile făcute până acum de Guvernul Orban cu privire la redeschiderea şcolilor. Liderul ALDE îşi manifestă convingerea că aceste propuneri nu pot fi implementate, fiind produsul gândirii unor oameni care nu cunosc realitatea din teren.
Romania TV
21 iun. 2020, 16:07
Tăriceanu, atac la Orban pe tema redeschiderii şcolilor: Nu cred că acest Guvern are soluţiile. Subiectul merită dezbătut în Parlament

Ele sunt rodul gândirii unor oameni care nu au ieşit din birouri de foarte mult timp şi care nu mai ştiu cum arată viaţa reală. Incompetenţa actualului ministru al Educaţiei este doar bomboana de pe coliva învăţământului românesc. Este adevărat că nu este o temă uşoară, dar reducerea din pix a numărului de elevi într-o clasă la mai puţin de o treime faţă de ce este acum e clar că nu poate fi fezabilă. De asemenea, reducerea orelor la 30 de minute cu pauze de 20 de minute între ele face pe orice părinte să-şi pună întrebarea dacă merită să-şi trimită copilul la şcoală„, a scris Tăriceanu pe Facebook.

Citeşte şi Cum vrea primarul din Vatra Dornei să scape de coronavirus. „Băgăm viruşii în conducte şi îi gazăm”

El spune că „în condiţiile reducerii drastice a numărului de elevi dintr-o clasă rezultă că jumătate dintre elevi vor fi la şcoală şi jumătate vor fi acasă, deci, teoretic, vor face şcoală online”. Liderul ALDE se arată, de asemenea, nemulţumit de modul în care s-a desfăşurat şcoala online şi ridică problema resurselor pe care Ministerul Educaţiei ar trebui să le deţină astfel încât să îşi permită să dubleze numărul profesorilor, unii trebuind să predea în clase, ceilalţi, în acelaşi timp, pentru elevii aflaţi acasă.

Ştim cu toţii cum a fost şcoala online în acest an. Mai bine să nu vorbim despre ea. Dar mă întreb de unde are ministrul Educaţiei resurse să dubleze peste noapte numărul de profesori astfel încât unii să facă ore cu elevii prezenţi la ore şi alţii să facă ore online cu jumătatea cealaltă de elevi? Alte întrebări îmi vin în minte. Există suficient timp pentru a reface programele şcolare stufoase pentru un timp redus la jumătate? Este suficient timp pentru a pune pe picioare un sistem performant pentru şcoala online? Este timp pentru a reface din temelii modul de a preda şi a pregăti cadrele didactice pentru acest nou mod de predare? Când este mai periculos pentru copiii noştri să se îmbolnăvească? În cele 30 de minute în care sunt la ore, supravegheaţi de către profesori, sau în cele 20 de minute când sunt în pauze sub o supraveghere relativă?„, mai scrie Tăriceanu.

În opinia sa, aceasta „este o temă prea importantă ca să fie tratată doar electoral, aşa cum tratează Orban toate problemele generate de coronavirus”.

Această temă trebuie dezbătută serios în societatea românească şi cred că merită o sesiune specială a Parlamentului. Aici este locul unde vocile părinţilor, elevilor, cadrelor didactice, autorităţilor locale şi ale guvernului central trebuie să se audă. Aici experţii din medicină şi învăţământ trebuie să-şi spună punctul de vedere. Aici trebuie să se evalueze riscurile diferitelor scenarii.

Nu prea cred că soluţiile pot să vină de la acest Guvern, mult prea concentrat pe soluţii electorale, dar am încredere că autorităţile locale împreună cu asociaţiile de părinţi şi elevi vor putea veni cu idei care să nu ducă la prăbuşirea sistemului educaţional românesc„, mai spune liderul ALDE.

DailyBusiness
Guvernul a salvat firmele mari de la taxe suplimentare. Cum au beneficiat aceste companii de „iertarea” statului
Spynews
Fulgi de ovăz și mere! Rețeta pe care o mănânci zilnic și slăbești
Bzi.ro
Daniela Crudu, de nerecunoscut! Cum a ajuns să arate acum: „E bolnavă?”
Fanatik.ro
Zodiile care vor avea lumea la picioare până pe 2 martie 2025. Cinci nativi sunt plini de șansă
Capital.ro
Carte de identitate 2025. Se emite temporar, cu valabilitate 45 de zile. Decizie pentru toți românii cu buletin
Playtech.ro
Câte limbi se vorbesc în România? Sunt de ordinul zecilor. Idiş, chineza şi croata, printre graiurile surprinzătoare
DailyBusiness
Se scumpesc biletele de tren! Cu cât se vor majora tarifele în funcţie de tipul trenului
Adevarul
Vaticanul și OZN-urile: Este ascuns un secret despre extratereștri în misterioasele arhive ale Papei? „Cine suntem noi să închidem ușile?”
wowbiz.ro
Cum arăta apartamentul în care Ioana Tufaru s-a mutat cu chirie! "Plătim 1200 lei pe lună. Sperăm că ne vom descurca" | Exclusiv
Spynews
Primele declarații ale familiei lui Andrei Perneș, după înmormântare! Clipe sfâșietoare pentru sora lui: ”Încă aștept să te mai văd” | FOTO
Spynews
Prognoza meteo în perioada 24 februarie – 28 februarie. Valul de ger aduce temperaturi extreme. Când se încălzește vremea
Evz.ro
Românii care au dreptul de a-și alege pensia. Ce spune, concret, legea
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. Serena Williams, în costum de baie. Neverosimil: cât a putut slăbi!
kanald.ro
Sabrina, fosta soție a lui Andrei Perneș, de nerecunoscut la înmormântare! În ce ipostază neașteptată a fost surprinsă
Cancan.ro
Fiica Regelui imobiliarelor l-a tocmit pe celebrul Tarzan ca să răpească căţelul multimilionarului de la Braiconf! Martorul CANCAN a dat în vileag întregul scenariu
Playsport.ro
INCREDIBIL! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
S-a pus limită la autoturismele diesel. Decizia luată de UE pentru șoferii cu mașini pe motorină
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. „Eşti chiar tu în ambele poze?”. Transformarea uluitoare a vedetei
stirilekanald.ro
Nicușor Dan, mesaj pentru Donald Trump și JD Vance. Ce le-ar spune dacă ar fi președintele României: „Trebuie să ne întărim statul”
FCSB câștigă derby-ul cu Dinamo și revine pe primul loc în Superligă
MediaFlux
800 de LEI în PLUS la PENSIE! Cine BENEFICIAZĂ
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cine este agentul KGB Krasnov? O ipoteză uluitoare!