Tăriceanu: Băsescu are dreptate. Următorul preşedinte va fi dat de USL

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, consideră că următorul preşedinte al României va veni din partea celor care se străduiesc să menţină unitatea şi să ducă la capăt angajamentele luate sub sigla USL, informează Agerpres.
Romania TV
16 apr. 2014, 16:05
Tăriceanu: Băsescu are dreptate. Următorul preşedinte va fi dat de USL

„Cred cu tărie că următorul preşedinte al României va veni din partea celor care se străduiesc să menţină unitatea şi să ducă la capăt angajamentele luate sub sigla USL. Este responsabilitatea noastră să ducem la îndeplinire proiectul ‘România Puternică’ şi să facem dreptate până la capăt„, a afirmat miercuri Tăriceanu într-o postare pe Facebook.

Tăriceanu precizează că a fost de acord cu afirmaţia lui Traian Băsescu potrivit căreia „următorul preşedinte pe care îl va avea România va fi dat de USL”.

„Arareori în ultimii ani mi-a fost dat să fiu de acord cu o afirmaţie a lui Traian Băsescu. ‘Profeţiile şi învăţăturile’ cu care ne-a tot obişnuit acesta în cele două mandate au fost în mare măsură încercări de a-şi intimida adversarii, de a face campanie electorală pentru sine sau favoriţi sau de a-i creşte în sondaje pe apropiaţii săi. Însă, în emisiunea de aseară la care a participat Traian Băsescu, acesta a făcut o analiză cu care mă declar de acord. Băsescu a spus cu subiect şi predicat că următorul preşedinte pe care îl va avea România va fi dat de USL şi, da, Băsescu are dreptate în acest caz. Este recunoaşterea faptului că USL este singura forţă care a reuşit să i se opună cu succes şi de care Băsescu se teme”, afirmă Tăriceanu în postarea sa.

El susţine că „prin ruperea USL, Crin Antonescu nu numai că a ratat şansa vieţii sale de a fi preşedinte de drept al României şi nu doar interimar, ci şi şansa românilor de a avea la Cotroceni un preşedinte corect”.

„Prin ieşirea din USL, Antonescu şi-a ales locul în istorie drept un personaj politic secundar strivit de responsabilitatea pe care cetăţenii votanţi ai USL o puneau pe umerii săi. Marile destine sunt menite celor care nu fug din faţa responsabilităţilor şi care înţeleg să îşi asume un rol ce transcende ambiţiile personale”, a adăugat Tăriceanu.

Spynews
Guess Who, prins cu substanțe interzise, în toaletă la Untold! Artistul, implicat într-un nou scandal
Bzi.ro
Fiica Andreei Esca a făcut furori pe plajă! Alexia Eram a venit să se împace cu Mario Fresh
Fanatik.ro
Ce este, de fapt, certificatul de viață. Fără el nu veți putea lua pensia. Cum trebuie semnat și unde
Capital.ro
Rusia a dat ORDIN de evacuare! Decizia luată acum la granița cu Ucraina
Playtech.ro
ȘOC! Florin Piersic NU mai arată cum îl știai! A ajuns de nerecunoscut ACUM, AVEM imaginile
DailyBusiness
O nouă veste proastă pentru români. Rata inflației a urcat în luna iulie, la 5,42%. Topul scumpirilor și ieftinirilor
Adevarul
Minivacanța de Sfânta Maria Mare în 2024. Câte zile libere au bugetarii anul acesta
Spynews
Meteorologii, anunț de ultimă oră! Cod galben de ploi și vijelii în 16 județe din România. Care sunt zonele vizate / FOTO
Spynews
Costel Biju vrea să ia fetița pe care o are cu amanta de lângă mamă, la 5 ani după ce s-a aflat că are un alt copil. De ce o acuză pe Florentina Ioniță de neglijență
Evz.ro
Doliul a Hollywood. Un actor celebru, găsit mort în pat  
Ego.ro
Imagini incendiare cu concurenta de la Insula Iubirii care i-a furat iubitul celei mai bune prietene FOTO
Prosport.ro
FOTO. Fosta cumnată a lui Ilie Năstase arată senzațional la 43 de ani!
wowbiz.ro
Florin Piersic, apariție șoc! Cum a ajuns să arate? Problemele de sănătate l-au transformat complet
Cancan.ro
Cum arată acum Mariana Bitang? Cu greu o mai recunoști! Timpul nu iartă pe nimeni...
Playsport.ro
IMAGINI BOMBĂ! Cum au fost surprinși Ianis și Elena Hagi în luna de miere! Au apărut imaginile
kanald.ro
Urmează o nouă săptămână de foc pentru țara noastră. Meteorologii au emis temperaturi de peste 40 de grade. Care sunt zonele afectate
Capital.ro
Ungaria e paralizată! Pericol la granița cu România. Ungurii sunt pe marginea prăpastiei
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Rebela tenisului feminin românesc s-a pozat într-o pereche de pantaloni mult prea mulați şi a postat imaginile controversate pe internet
stirilekanald.ro
Breaking news! Cine e, de fapt, bărbatul de 24 de ani care s-a împușcat în cap acasă!
substantial.ro
Mii de locuitori evacuați din nordul Atenei din cauza unui incendiu de proporții
MediaFlux
Drama pensionarilor care au nevoie de adeverințe pentru pensie. Anunț nou de la CNPP
Shtiu.ro
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!