Tăriceanu cere Guvernului să propună îndată un calendar pentru alegerile locale

Preşedintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, a cerut luni Guvernului să propună "îndată" un calendar pentru alegerile locale, pentru ca partidele să poată să se organizeze corespunzător, şi a reiterat că se pronunţă pentru două tururi de scrutin, soluţia pentru această modificare legislativă fiind, în opinia sa, adoptarea unei ordonanţe de urgenţă, informează Agerpres.
Romania TV
13 ian. 2020, 13:16
Tăriceanu cere Guvernului să propună îndată un calendar pentru alegerile locale

„Alegerile locale se apropie cu repeziciune, de aceea cer Guvernului să propună îndată un calendar, în aşa fel încât partidele să poată şti bine care este data desfăşurării alegerilor şi să ne organizăm pe cale de consecinţă. Acesta este un lucru foarte important care nu trebuie sub nicio formă amânat şi care este de resortul Guvernului, care organizeză alegerile. Sigur că subiectul foarte important este cum se vor face aceste alegeri şi pot să vă spun că ALDE optează, fără niciun fel de echivoc, în favoarea alegerii primarilor în două tururi, acesta a fost de fapt şi unul din subiectele pe care le-am convenit cu PNL înainte de votul de învestitură care a avut loc în Parlament”, a declarat Tăriceanu, într-o conferinţă de presă, la sediul central al ALDE.

El a adăugat că se impune ca Guvernul să găsească soluţia optimă pentru modificarea legislativă, astfel încât primarii să fie aleşi în două tururi de scrutin. Liderul ALDE a precizat că nu este de acord cu asumarea răspunderii pentru un astfel de subiect.

„Trebuie găsită formula unei ordonanţe de urgenţă care să reglementeze cât mai rapid, pentru că, după aceea, intrăm într-o coliziune cu recomandările Comisiei de la Veneţia. Insist pentru această soluţie, am văzut că există şi alte partide care susţin, premierul Orban a declarat public că este în favoarea organizării alegerilor pentru primari în două tururi, aşa încât ar trebui, cât mai degrabă, demarat acest proces şi nu trebuie aşteptată începerea sesiunii parlamentare. Trebuie de pe acum să demarăm aceste proceduri”, a explicat Tăriceanu. 

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
EXCLUSIV / Robert Lele, anchetat de procurori după ce a bătut-o pe Andra Volos. Manelistul a fugit și Poliția nu l-a mai găsit acasă
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
„Un haos total!” Elena Lasconi, prima reacție pentru Fanatik după decizia de suspendare a anulării alegerilor
Capital.ro
Cea mai mare actriță pe care România a pierdut-o. Toți românii o păstrează în amintire: Ne pleacă oameni dragi..
Playtech.ro
Distanţa dintre perete şi frigider. Aşa va consuma mai puţin curent
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Rusia amenință Europa cu folosirea armelor nucleare dacă se confruntă cu acțiuni considerate neprietenoase
wowbiz.ro
Fiul adoptiv al Luminiței Anghel, în stare de șoc! Ce a aflat David Pușcaș despre mama lui naturală și ce mesaj i-a transmis?: „Îmi este frică, nu poți să faci chestia asta singur. Vreau să...”
Spynews
Cătălin Dobrescu, fostul soț al Oanei Radu, și-a cerut iubita în căsătorie! Cum a reacționat Alina
Spynews
Cătălin Botezatu și Nicolle Fota se pregătesc de nuntă?! Iubita designerului a dezvăluit cum își dorește să arate rochia de mireasă
Evz.ro
Moștenirea lui Ceaușescu, reabilitată din banii PNRR cu tehnologie de ultimă generație
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
kanald.ro
Doliu în lumea fotbalului! A murit chiar în camera de hotel, înainte de un meci important
Cancan.ro
Orașele din România în care sunt anunțate ninsori pe 1 Mai, potrivit meteorologilor Accuweather
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Proprietarii de case și terenuri trebuie să declare tot la Primărie. E lege. Amendă 1.500 de lei dacă nu faci asta
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Prietena Soranei Cîrstea, divorțată de o vedetă TV! Pentru ea a părăsit-o milionarul pe Ana
stirilekanald.ro
Maria a murit de Paște, la slujba de Înviere. Femeia s-a prăbușit la pământ, în biserică. Ce i-a spus preotului înainte să moară: "Tare greu mi-a fost să ajung astăzi la biserică"
Noi reguli în Codul Rutier! Cei care circulă cu trotineta sau bicicleta vor fi, și ei, testați pentru consumul de alcool și de substanțe interzise
MediaFlux
Vouchere de 10.000 lei pentru cupluri, în 2025. Anunțul Ministerului Muncii
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
E la mare modă: planta zen care te liniștește… până-ți crapă ficatul