Tăriceanu vrea să cheme reprezentanţii CSM la Parlament, după votul în cazul Dan Şova

Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu a anunţat, marţi, că propune organizarea, la Palatul Parlamentului, a unei întâlniri informale între conducerea Senatului şi membrii CSM, pe tema relaţiei bilaterale şi a exercitării atribuţiilor celor două instituţii, în contextul neînţelegerilor iscate după votul în cazul senatorului PSD Dan Șova. Solicitarea vine dupa ce CSM a sesizat Curtea Constitutionalainvocand absenta unei hotarari pronuntate de Senat dupa votul in cazul Sova.
Romania TV
14 apr. 2015, 10:48
Tăriceanu vrea să cheme reprezentanţii CSM la Parlament, după votul în cazul Dan Şova

„În ultimul timp, și-au făcut simțită prezența în spațiul public și în relația bilaterală o serie de diferențe de abordări și opinii între Senatul României și Consiliul Superior al Magistraturii. Ele s-au manifestat prin declarații publice polemice ale unor reprezentanți ai celor două instituții și prin sesizarea înaintată Curţii Constituţionale a României de către CSM.
Având în vedere această împrejurare, faptul că Parlamentul se află într-o fază avansată de definitivare a proiectului de lege pentru modificarea Constituției și necesitatea promovării dialogului între autoritățile statului pentru soluționarea unor potențiale disfuncționalități, în 15 aprilie a.c., voi face următoarea propunere membrilor Biroului Permanent al Senatului organizarea cât mai curând posibil, la Palatul Parlamentului, a unei întâlniri informale între membrii Biroului Permanent al Senatului și membrii CSM, la care participanții să exprime în mod liber și fără o ordine de zi prestabilită problemele cu care se confruntă în relația bilaterală și în exercitarea atribuțiilor constituționale între cele două instituții. Apreciez că, în urma unui astfel de dialog constructiv, vor putea fi identificate o serie de probleme pe care Parlamentul le-ar putea soluționa în viitorul apropiat în cadrul procesului legislativ.
Voi ruga membrii Biroului Permanent al Senatului să exprime un punct de vedere la următoarea ședință a BP după ce-și vor fi consultat colegii din grupurile parlamentare în legătură cu oportunitatea unei astfel de întâlniri și cu formatul dezbaterilor pe care îl vom propune CSM”, se arată în comunicatul Senatului.

Dan Șova este acuzat de DNA de săvârșirea a trei infracțiuni de complicitate la abuz în serviciu în dosarul privind fapte de corupție la companiile energetice Turceni și Rovinari. Procurorii DNA au cerut ridicarea imunităţii şi încuviinţarea arestării. Solicitarea DNA de arestare a înregistrat 79 de voturi „pentru”, 67 „împotrivă” şi 5 abţineri, pentru aprobare. Potrivit anunţului oficial făcut în plen în urma numărătorii voturilor, ca urmare a faptului că nu a fost întrunit votul majorităţii senatorilor, Senatul nu încuviinţează arestarea preventivă a lui Dan Şova. Numărul total al senatorilor este de 168, majoritatea fiind, astfel, de 85 de parlamentari. Rezultatului votului nu a fost în Monitorul Oficial.

La scurt timp, CSM a sesizat Curtea Constitutionala invocand absenta unei hotarari pronuntate de Senat dupa votul in cazul Sova. Săptămâna trecută, Curtea Constituţională a admis sesizarea depusă de către Consiliul Superior al Magistraturii şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie care au reclamat faptul că Senatul nu a emis o hotărâre oficială privind votul dat faţă de cererea DNA de arestare a senatorului PSD Dan Şova. „Senatul este obligat să redacteze hotărârea şi să o publice în Monitorul Oficial”, a susţinut CCR.

DailyBusiness
Revoltă la ANL: Angajații acuză sabotaj guvernamental și cer stoparea reorganizării care lasă zeci de oameni pe drumuri!
Spynews
Adrian Minune a recunoscut că a înșelat-o pe Cati Simionescu! Cum a reacționat soția manelistului, după ce a aflat totul: ”Am 200 de gagici, nu una”
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Cele mai avantajate zodii în vara lui 2025. Patru nativi vor avea 3 luni pline de belșug
Capital.ro
Taxă nouă din 2026. Proprietarii de apartamente și garsoniere vor fi obligați să o plătească
Playtech.ro
De câte ori se încarcă voucherele de alimente până în 2027. Suma oferită de stat românilor cu venituri mici
DailyBusiness
Ce pensie vei avea după 40 de ani de muncă? Cum se calculează și ce influențează suma finală
Adevarul
Ce efecte produce puciul din USR. „Un partid care funcționează pe bază de interes. Elena Lasconi ar putea creşte”| ANALIZĂ
wowbiz.ro
Pericol la Cernobîl: România, în zona de risc?! Sarcofagul care izolează materialul radioactiv, grav avariat în urma unui atac cu dronă
Spynews
Două zodii vor fi cerute în căsătorie până la finalul aprilie! Nativii vor avea parte de surprize uimitoare
Spynews
Tzancă Uraganu recunoaște idila cu Laura Vass, după ce paparazzii Spynews.ro i-au surprins împreună: „Mai pici în ispită”. Cum a reacționat Alina Marymar
Evz.ro
NASA, anunț despre sfârșitul lumii. Urmează apocalipsa. Primele semne sunt deja vizibile
Ego.ro
Mihaela Tatu, de nerecunoscut! Cum arăta vedeta la 37 de ani... FOTO
Prosport.ro
FOTO. Cum arată arbitra la care s-au dat fotbaliștii pe teren: „Unii mi-au scris pe Instagram”
kanald.ro
Elevii care pot primi 300 de lei de la stat. Condițiile pentru a primi și subvenții de masă, cazare și transport
Cancan.ro
Dalida din Las Fierbinți a băut până nu a mai știut de ea. Și Scărlătescu s-a făcut PRAF
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Taxă obligatorie pentru șoferii din România. Regulă pentru românii care dețin două mașini
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. O femeie e motivul pentru care fiii lui David Beckham nu-şi mai vorbesc
stirilekanald.ro
O tânără de 17 ani s-a trezit cu boala "plămânilor popcorn" după ce a vapat în secret. Avertismentul disperat al mamei sale: "Este o afecțiune mortală și incurabilă"
Primul sondaj care ia în considerare și votanții din diaspora. Cine ar câștiga o finală Nicușor Dan – George Simion
MediaFlux
Ce se va întâmpla în România după ce se ridică plafonarea la energia electrică și gaze! Un expert a explicat exact: Va exista un impact semnificativ în facturile finale VIDEO
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Victor Ponta și „Sistemul”: când Lupul strigă „Lupul!”