„Domnul Dobriţoiu (preşedintele Comisiei de apărare din Senat n.r.) ne-a spus că este concis şi clar (raportul de la SPP n.r.). O fi pentru domnia sa. Ce rezultă din acest raport este că SPP nu l-a informat pe preşedinte cu privire la ameninţări fizice la adresa persoanei sale sau a celor care prin lege sunt vizaţi de protecţia SPP. Interesant ar fi fost de văzut dacă rapoartele care au fost transmise preşedintelui nu au conţinut referiri la faptul că Anghel, acea interesantă poreclă de Bercea, nu face parte din lumea interlopă. Eu cred că probabil aceste rapoarte ar fi trebuit să semnaleze şi apartenenţa acestor indivizi la ceea ce numim lumea interlopă şi acţiunile ilegale”, a spus Tăriceanu.
Acesta a precizat că raportul Comisiei pentru apărare va fi transmis tuturor senatorilor.
„Comisia s-a mulţumit cu foarte puţin şi mi se pare că este o lacună din partea Comisiei să procedeze atât de superficial”, a mai arătat preşedintele Senatului.