Întrebat miercuri la România TV dacă va fi contracandidatul preşedintelui Iohannis în 2019, Tăriceanu a răspuns: „Nu mi-am pus problema încă, pentru că până atunci mai avem alte scadenţe electorale mai importante şi avem o agendă politică şi de guvernare care ne acaparează toate energiile”.
Referitor la corectitudinea viitorului scrutin prezidenţial, Tăriceanu a spus: „Nu am convingerea că sistemul a încercat să influenţeze numai alegerile din 2009, părerea mea este că şi alegerile din 2014 au suferit o distorsionare a rezultatului. Sper să nu mai fie (în 2019 – n.r.), dar sistemul nu doarme. După cum vedeţi, ei consideră că noi suntem nişte naivi şi credem ce spun ei”.