„Nu am discutat subiectul cu domnul Oprea. Cred că (situaţia lui Gabriel Oprea –n.r.) o să facă obiectul unei discuţii în coaliţie, probabil cu proxima ocazie cu care ne vom întâlni”, le-a răspuns jurnaliştilor copreşedintele ALDE Călin Popescu Tăriceanu, întrebat dacă a discutat cu Gabriel Oprea cu privire la accidentul în care un poliţist din coloana sa oficială şi-a pierdut viaţa.
Călin Popescu Tăriceanu a afirmat, cu privire la situaţia vicepremierului Gabriel Oprea, că sunt două aspecte care trebuie luate în considerare, unul juridic, în privinţa căruia Justiţia este singura care trebuie să se pronunţe, dar şi un aspect politic care nu poate fi neglijat.
„Este sigur şi cealaltă latură politică, care nu poate fi neglijată. Primul lucru pe care vreau să îl subliniez este că cu toţii, indiferent de poziţiile în care ne aflăm, trebuie să acceptăm că legea este egală pentru toţi, se aplică tuturor”, a susţinut copreşedintele ALDE.
Tăriceanu a mai spus că „accidente politice” se întâmplă nu dor în România, afirmând că sunt acuzaţii de o parte şi de alta, iar „opoziţia întotdeauna caută să fructifice o astfel de situaţie”.
Copreşedintele ALDE a subliniat că stabilirea vinovăţiei sau a nevinovăţiei unui membru al Guvernului nu trebuie să afecteze sub nicio formă stabilitatea Guvernului.
„Până la urmă, se poate constata sau nu vina unuia dintre membrii Guvernului, dar acest lucru nu trebuie să afecteze, sub nicio formă, stabilitea Guvernului, stabilitea formulei guvernamentale a coaliţiei”, a afirmat Tăriceanu.
Întrebat dacă situaţia ministrului de Interne Gabriel Oprea afectează imaginea Executivului, Tăriceanu a declarat că orice scandal afectează imaginea Guvernului, însă trebuie văzut dacă acuzaţiile sunt fondate sau nu. „Orice scandal se poate considera că afectează imaginea Guvernului, dar acum trebuie să vedem dacă există o bază reală, dacă aceste acuzaţii sunt fondate sau nu”, a răspuns Tăriceanu.