Tăriceanu: Dosarul Microsoft nu e singurul eşec care face să se cutremure DNA

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat sâmbătă că nu are suficiente date pentru a spune dacă procurorul-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, trebuie să demisioneze, dar sub nicio formă decizia aceasta nu este în Parlament. El mai spune că prescrierea faptelor din dosarul Microsoft nu reprezeintă „singurul eşec care face să se cutremure DNA”.
Filip Stan
10 feb. 2018, 15:45
Tăriceanu: Dosarul Microsoft nu e singurul eşec care face să se cutremure DNA

„Să ştiţi că dosarul Microsoft nu e singurul eşec care face să se cutremure DNA. Mi se pare grav ce s-a întâmplat pentru că acolo sunt o serie de nume, oameni oneşti, care cred că au fost acuzaţi pe nedrept. Nu s-au găsit probe acuzatoare şi dosarul a trenat destul de mult, iar oamenii aceia au avut de suferit”, a declarat Tăriceanu,

Acesta afirmă că numărul foarte mare de dosare trimise înapoi „pun sub semnul întrebării în mod serios” DNA. Tăriceanu a spus că nu neagă faptul că în România este corupţie, dar nu „e cazul să umflăm balonul aşa de tare”

“(…) Toate aceste abuzuri, precum şi numărul foarte mare de dosare trimise înapoi  la procuratură pun sub semnul întrebării în mod serios activitatea acestei instituţii. Chiar şefa DNA spunea acum câteva zile că majoritatea dosarelor sunt pe abuz în serviciu, o infracţiune care nu e de corupţie, dar asimilată corupţiei. De aici, bilanţul umflat. Nu spun că în România nu e corupţie, dar nu ştiu dacă e cazul să umflăm balonul aşa de tare. Cred că domnul ministru o să aibă o analiză consistentă de prezentat şi astept să văd raportul şi concluziile”, a mai afirmat el, referdinu-se la raportul pe care urmează să-l prezinte în Parlament ministrul Justiţiei Tudorel Toader.

De asemenea, întrebat dacă este de părere că prorurorul-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, trebuie să demisioneze, liderul ALDE a spus că nu are suficiente date pentru a da un răspuns, dar decizia „nu stă sub nicio formă la Parlament”.

„Nu am suficiente date, doar cele pe care le văd în spaţiul public. Nu am calitatea de ministru să fac o analiză amănunţită şi nu mă pot pronunţa. Decizia nu stă sub nicio formă la Parlament”, a spus Tăriceanu.

Ministrul Justiţiei Tudorel Toader a anunţat joi seară, la TVR1, că, în această lună, va prezenta în Parlament un raport complet pe baza datelor primite de la Ministerul Public. Întrebat în legătură cu eficienţe DNA, el a spus că parţial instituţia este eficientă, iar parţial nu, referindu-se la achitări, la urmăriri penale începute, după care mai mulţi ani nu se face nimic sau la condamnările la CEDO.

„Astfel, îmi îndeplinesc obligaţia din Legea 304 (privind organizarea judiciară – n.r.) , care spune că în februarie în fiecare an trebuie să primesc un raport de la Ministerul Public, să mă duc în plenul Parlamentului să-l prezint parlamentarilor şi românilor” a precizat Toader, adăugând că este vorba despre cele trei componente ale Ministerului Public – DNA, DIICOT şi structurile din teritoriu – fiind vorba despre activităţile desfăşurate de către cei 2650 de procurori din România.

l a invocat articolul 79 şi din Legea privind organizarea judiciară, care prevede: „Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie elaborează anual un raport privind activitatea desfăşurată, pe care îl prezintă Consiliului Superior al Magistraturii şi ministrului justiţiei, nu mai târziu de luna februarie a anului următor. Ministrul justiţiei va prezenta Parlamentului concluziile asupra raportului de activitate a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie”.

Ministrul a evitat să răspundă întrebărilor referitoare la şefa DNA, Laura Codruţa Kovesi, şi la menţinerea ei în funcţie.

Întrebat însă despre DNA, el a spus că este o structură specializată a Ministerului Public. Cu privire la eficienţa instituţiei, Tudorel Toader a răspuns: „În parte da, în parte nu”.

Solicitat să precizeze care sunt părţile negative, Toader a aexplicat: „Unde vedeţi achitări, unde vedeţi că se începe urmărirea penală faţă de unul şi după aia un an, doi ani, 7 nu se face nimic, în partea în care vedeţi condamnări şi suntem obligaţi de la CEDO şi plătim de aici”.

„Părţile bune nu le justifică pe cele rele”, a conchis ministrul.

 

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
David Popovici, între credință și îndoială. Ce i-a răspuns unui copil care l-a întrebat despre Dumnezeu. Ce spune părintele Necula despre Creator
Capital.ro
Ce să NU faci de Înviere și prima zi de Paște. Interdicție pentru credincioșii din România
Playtech.ro
Pensionarii vizați de noile modificări legislative. Situații în care vor fi obligați să returneze pensiile încasate
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Clarvăzătoarea supranumită „Baba Vanga a Japoniei” face o profeție înfiorătoare. Un dezastru urmează să lovească lumea în curând
wowbiz.ro
Mihai Bobonete, în doliu! Un mare actor, prieten drag lui, a murit chiar în noaptea de Înviere: „Ne-a parasit acum cateva momente”
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Un desert uitat, din copilărie. Prăjitura care seducea
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Un tânăr a ars de viu și alți doi se zbat între viață și moarte, după ce mașina în care se aflau s-a izbit puternic de un TIR, în Caraș-Severin
Cancan.ro
Rareș Ion a fost INCINERAT! Ceremonia restrânsă a avut loc în Vinerea Mare, în Capitală: 'Am primit mesaj de la mama lui'
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
E zi de doliu. Iubita actriță ne-a părăsit. A fost cea mai strălucitoare stea pe scenă și la TV
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Doliu în lumea teatrului românesc: Un mare actor a murit în noaptea de Înviere! Mihai Bobonete a făcut anunțul trist: „Ne-a parasit acum cateva momente”
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
Rânduiala Ceasurilor Sfintelor Paști. Rugăciunea prin care toți credincioșii care o citesc de Paște au parte de minuni în viața lor
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Pacea în Ucraina, viziunea suveraniștilor români: cum ar încheia războiul niște muhaiele cu tricolor la gât