Tăriceanu lansează un ATAC DUR la adresa lui Iohannis şi a lui Cîţu: „Atât poate el”

Călin Popescu Tăriceanu a lansat un atac dur la adresa ministrului de Finanțe, Florin Cîțu, afirmând că acesta se opune creșterii punctului de pensie cu 40%. Preşedintele ALDE consideră că se pot lua măsuri curajoase, dar Klaus Iohannis și cei de la PNL sunt interesaţi doar de alegeri.
Romania TV
29 mai 2020, 08:37
Tăriceanu lansează un ATAC DUR la adresa lui Iohannis şi a lui Cîţu:

„Ieri am prezentat propunerea ALDE ca guvernul să mărească punctul de pensie cu 40% și, astfel, legea să fie respectată. Am dezvoltat subiectul subliniind că acest lucru trebuie făcut nu doar din respect pentru lege și din dreptate socială pentru pensionari, dreptate socială care a tot fost amânată, dar și pentru avantajele economice pe care o asemenea creștere de venituri le-ar produce.

Așa cum mă așteptam, propunerea a generat nenumărate comentarii. Multe pro, dar și multe împotriva. Unul dintre cei care s-au poziționat contra acestei idei și a dus-o în zona politicianismului a fost chiar ministrul Cîțu. Însă, atâta poate el.

Eu mă refer la reacțiile oamenilor. Toate au argumentele lor în spate și ar trebui ținut cont de ele. Sunt total de acord cu cei dintre dvs care îmi spuneți că prin mărirea „otova” a punctului de pensie cu 40%, cei cu pensii mari vor avea pensii și mai mari. Dar argumentul acesta este valabil și dacă se măresc cu doar 10%, sumă care nu acoperă creșterea prețurilor din ultimul an și care va continua să țină sub pragul de sărăcie aproape două milioane de pensionari.

Soluția pare una singură: mărirea punctului de pensie de la 1 septembrie cu 40% concomitent cu impozitarea suplimentară a pensiilor mari. Știu, toată lumea va bate din palme aici. Daaa, să le luăm banii la ăia cu pensii speciale! Daaaa, să moară și capra vecinului! Vechea „înțelepciune” românească!

Înainte de a merge mai departe cu această propunere trebuie să vedem ce se va întâmpla după această acțiune. Efectele sociale vor fi destul de serioase, dar mă îngrijorează mai mult faptul că probabil va trebui să renunțăm la cota unică. Nu va avea sens ca un venit al unui pensionar, indiferent cine este el, să fie impozitat cu un procent mai mare decât al unui angajat. Ar fi o discriminare clară.

Am fost Prim Ministrul care a introdus cota unică și știu că efectele ei au fost absolut spectaculoase. Creșteri de venituri la buget, simplificare fiscală, reducerea evaziunii sunt doar câteva din efectele acestei măsuri. Nu a fost ușor să o luăm cum nu ar fi ușor să renunțăm la ea. Nu sunt un taliban de felul meu și știu să demonstrez flexibilitate când e cazul, dar e bine să ne gândim dacă vrem să ne reîntoarcem la impozitul progresiv.

Vedeți, astea sunt genul de teme pe care un Președinte responsabil și echidistant ar trebui să le discute cu toate partidele și să se ia o decizie acceptată de toată societatea. În lipsa acestui președinte cred că partidele parlamentare ar trebui să se reunească și să dezbată cu bună credință aceste subiecte.

Noi, la ALDE, credem că este un moment bun să mărim pensiile dată fiind nevoia ca oamenii să trăiască mai bine și să fie puși la adăpost de efectele inflației. Este un moment bun să mărim pensiile dat fiind ajutorul de la UE pe care îl așteptăm și care va compensa în bună măsură găurile de la buget. Este un moment bun să punem sistemul de pensii pe un făgaș echitabil pentru că, să fim serioși, nu este în regulă să câștigi la pensie mai mult decât atunci când mergeai la muncă!

Toate acestea pot fi făcute dacă ieșim din logica și populismul electoral, dar mi-e frică de faptul că nici dl Iohannis și nici „Guvernul Meu” nu vor să facă acest lucru. Ei rămân așa cum i-a prins „înghețul”: setați pe alegeri!”, scrie Călin Popescu Tăriceanu pe Facebook.

Citeşte şi: Tăriceanu susţine că România este pe ultimul loc în Europa ca pondere a ajutoarelor pentru relansarea economiei. „E o brambureală”

DailyBusiness
Cum să folosești coaja de lămâie și oțetul pentru a-ți menține casa curată. Trucurile utile pe care trebuie să le testezi
Spynews
Ce declarație de dragoste i-a făcut Daniel Niculae Cristinei Ich! Și-a exprimat sentimentele public pentru prima dată | FOTO
Bzi.ro
Iubita lui Sebastian Stan arată senzațional! Se iubeşte cu o actriţă celebră din serialul Peaky Blinders
Fanatik.ro
”Îngerul” lui Călin Georgescu, prieten la cataramă cu Jean-Claude Van Damme. Dezvăluiri uluitoare despre bodyguardul fostului candidat la Cotroceni
Capital.ro
Călin Georgescu, demascat. Adevărul îi va deranja pe mulți români: Legături cu Securitatea
Playtech.ro
Cine a fost Sfântul Ioan, de fapt. Meseria pe care o avea cel care a anunțat venirea lui Iisus Hristos
DailyBusiness
Județul cu cel mai mare număr de șomeri din România! Situația alarmantă care pune pe jar autoritățile
Adevarul
Data la care ar putea fi încheiat un acord de pace, inițiat de SUA, între Moscova și Kiev
wowbiz.ro
Doliu în lumea televiziunii din România! A murit cunoscutul astrolog Ingrid Baciu. Vestea i-a cutremurat pe cei care o cunoșteau: „Mult prea devreme a plecat dintre noi”
Spynews
Fiica Oanei Roman a trăit dezamăgirea supremă de sărbători! Vedeta îl acuză pe fostul soț că nu i-a trimis Isabelei niciun mesaj: ”A plâns foarte tare”
Spynews
Cât de mult a schimbat-o divorțul pe Karmen Minune. La ce concluzie a ajuns artista după separarea de tatăl fetiței sale
Evz.ro
Armata obligatorie în România. Plan pentru instrucția tinerilor
Ego.ro
Cum arată casa Ilinei Pârvu de la Visuri la Cheie, după ce a fost renovată de PRO TV
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Imagini copleșitoare cu Gigi Becali, în genunchi, de Bobotează
kanald.ro
Calendar ortodox pentru ziua de 8 ianuarie 2025: Un mare Sfânt e pomenit la o zi după Sfântul Ioan! Este considerat un mare făcător de minuni
Cancan.ro
Cauza morții astrologului Ingrid Baciu. De ce a decedat vedeta B1 TV
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Se prăbușește planul lui Călin Georgescu. Mitică Dragomir l-a dat în sfârșit de gol
StirileBZI
Aproape 2 milioane de români au salariile mărite de la 1 ianuarie 2025! Angajatorii care nu respectă legea riscă pedepse aspre
Prosport.ro
FOTO. Imagini incendiare cu prezentatoarea TV care face o avere pe site-urile destinate adulților. S-a cuplat cu prietenul fostului iubit
stirilekanald.ro
VIDEO Andreea și-a pus capăt zilelor la doar 28 de ani. Asistenta era mama unei fetițe de 3 ani și lucra la UPU Constanța: „Dumnezeu a mai avut nevoie de un înger”
substantial.ro
Antal Rogán, sancționat de SUA pentru corupție guvernamentală
MediaFlux
RĂSTURNARE de SITUAȚIE privind INDEXAREA PENSIILOR! Guvernul, OBLIGAT să le MĂREASCĂ
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
În premieră, o femeie este numită prefect la Vatican